Deputatul PSD Natalia Intotero l-a interpelat pe ministrul Educaţiei Naţionale: Programul “Şcoala după şcoală”, în pericol

Programul „Şcoala după şcoală“ este o iniţiativă care vine în primul rând în ajutorul părinţilor, dar şi al copiilor. Este un sprijin autorizat pe care şcoala îl oferă familiei. Părinţii nu mai sunt îngrijoraţi că micuţul lor nu a ajuns acasă sau în ce anturaj îşi petrece timpul, iar copiii capătă sentimentul apartenenţei la un grup şi sentimentul de protecţie şi grijă permanentă a adulţilor faţă de ei. Dascălii devin astfel reali consilieri ai părinţilor.
Din păcate, posibilităţile primăriilor locale de a sprijini financiar acest program sunt foarte limitate. Astfel încât în prezent, singura sursă de finanţare este contribuţia părinţilor.
Pe de altă parte, cadrul legal actual pe baza căruia se desfăşoară proiectul conţine o serie de neclarităţi referitoare la finanţarea alternativă. Din această cauză, un control recent al Curţii de Conturi la mai multe şcoli din Deva a evidenţiat încălcări ale legii în organizarea programului „Şcoala după şcoală“ şi de aici până la a dispune recuperarea unor sume importante de bani pentru ultimii trei ani nu a fost decât un pas. O astfel de acţiune însă blochează acest program şi cei care vor pierde cel mai mult vor fi elevii şi părinţii.
Situaţia aceasta a fost prezentată Nataliei Intotero (foto), deputat PSD, de către mai mulţi părinţi îngrijoraţi de perspectiva ca şcolile să renunţe în final la organizarea programului „Şcoala după şcoală“.
„În judeţul Hunedoara participă la acest program 659 de elevi din învăţământul primar şi 54 de nivel gimnazial. Programul şi-a demonstrat din plin utilitatea şi ar fi păcat să nu găsim o soluţie lacunelor din cadrul organizatoric, pentru ca proiectul să se poată desfăşura şi în continuare în condiţii bune pentru ambele părţi ale parteneriatului şcoală-familie. Din acest motiv am adresat ministrului Educaţiei Naţionale o interpelare prin care îi solicităm modificarea urgentă a metodologiei, astfel încât acest proiect să poată continua, atât în beneficiul elevilor, cât şi al părinţilor. Copiii au nevoie de un mediu adecvat în care să fie îngrijiţi şi să primească sprijin şi îndrumare pentru efectuarea temelor. Iar părinţii, atât de prinşi cu lupta pentru supravieţuire pe piaţa muncii şi confruntaţi cu creşterea nevoii de confort şi stabilitate a familiei, au nevoie să îşi ştie copilul în siguranţă”, ne-a declarat Natalia Intotero, deputat PSD în Colegiul Uninominal nr. 2 Simeria-Orăştie-Geoagiu. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cea mai cea deputată se aruncă asupra ministrului, evident nu la propriu. Programul "Şcoală după şcoală" funcţionează pe baza descentralizării. Aşa a funcţionat mereu. Sigur, Nataliţa nu îl acuză direct pe ministru dar lasă să se înţeleagă că ar fi de vină. Dacă tot este aşa de îngrijorată ar trebui să vină cu o propunete legislativă care să completeze legea care reglementează sistemul. Dar nu, ea vrea capital electoral să spună lumea cât de activă este. Dar acest program funcţiona exact la fel şi pe vremea Guvernului Ponta. Atunci de ce nu a sesizat nimic ? De ce nu s-a scandalizat când, succesiv, trei miniştri PSD au refuzat să îi retragă lui Ponta titlul de doctor după ce Universitatea Bucureşti l-a declarat plagiator adică hoţ. Acum vezi Doamne, este intransigentă cu actualul ministru deşi programul are lacune prin felul cum se fac încasările şi plăţile nu sub aspect educativ. Interpelarea ar trebui adresată, dacă tot vrea interpelare, ministrului finanţelor. Intotero manipulează electoratul prin însăilarea adevărului cu minciuni.

  • Da, e cea mai bună. La aruncatul cu privirea. Și Lili Țolaș e mai bună decât ea.

  • Apropo, știți de ce esre cea mai bună. ? Lucrând în MAE, diplomat de carieră nu-i așa ?, a fost decotată de...președintele Suediei. Identic cu Elena Udrea. Ambele sunt elene. La Udrea știm a cui este. Intotero a cui elenă este ? La Udrea știm care a fost Troia prăbușită de es. Va urma Troia Intoterei. În curând, mai repede decât crede ea însăși.

  • Doamna Natalia este singura femeie parlamentara din judet care asculta si nevoiile femeiilor din judet,nu numai le asculta dar le si ajuta cu sfaturi pentru rezolvarea lor,felicitari NATALIA SI SPER SA RAMAI ACOLO SA AI UN NOU MANDAT , NOI CHIAR AVEM NEVOIE DE TINE!!!!!!

  • Superb, mai ales ca de sfaturi e plin podul. Daca ai nevoie de ea ia-o acasa, poate iti calca, iti gateste, iti spala.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

9 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

9 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

9 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

9 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

9 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

9 ore ago