Corvinul Hunedoara s-a descurcat onorabil în Grupa E a competiţiei, reuşind să se claseze pe locul doi. Hunedorenii au câştigat meciurile cu Vesteam Ploieşti (scor 3-0) şi Dinamo Drobeta Turnu Severin (scor 3-0), însă au pierdut cu AS WMT Giroc, 0-2 la penaltiuri, după ce la finalul timpului regulamentar scorul fusese egal, 1-1. Aceeaşi soartă defavorabilă la loteria loviturilor de departajare au avut-o hunedorenii şi în optimile de finală în care au întâlnit echipa Neatza&Prietenii Bucureşti. După 1-1 la finalul timpului regulamentar, hunedorenii au cedat, în optimi, scor 1-2, după lovituri de la 11 metri, în faţa bucureştenilor.
Doar trei puncte din nouă posibile
Formaţiile din campionatul RealSport Deva au suferit câte două înfrângeri şi au avut un singur succes în cele trei meciuri disputate şi au părăsit competiţia după faza grupelor. În Grupa F a competiţiei, Pera BMW a pierdut la limită, scor 1-2 cu Agma Tiuca Timişoara, a fost învinsă la diferenţă mare de scor, 2-7, de Safety Group Cluj şi a câştigat cu 2-0 întâlnirea cu Mega Travel Piatra Neamţ. În Grupa L, CSD a început cu o victorie categorică, scor 5-1, în faţa echipei Lin&Ema Alba Iulia, dar apoi formaţia deveană a fost învinsă de Milan Galaţi, scor 3-4, şi Dia Guard Zalău, rezultat 1-5. Din faza grupelor în care au evoluat 52 de echipe împărţite în 13 grupe au trecut în optimi doar primele clasate şi trei dintre ocupantele locului doi care au avut cele mai bune punctaje. Finala competiţiei a fost câştigată de echipa Consiliul Judeţean Buzău care a dispus, după penaltiuri, de AMT Timişoara cu scorul de 2-1, după ce la finalul timpului regulamentar scorul fusese egal, 0-0. În duelul pentru medaliile de bronz, echipa Cireşarii Bucureşti a învins cu 2-0 formaţia Marcă Înregistrată Sibiu. (C. Marinuţ)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…