Mineritul aurifer trebuie repornit. Acum!

Sunt întrebat, de multe ori, de oamenii cu care mă întâlnesc: „ce veţi face pentru noi, domnule Gligor, dacă veţi ajunge senator?”. În loc de promisiuni, cum v-au obişnuit alţi politicieni, vă voi răspunde cu un caz concret,  cu un exemplu extrem de clar, legat de blocarea, de către Guvern, a proiectului de exploatare de la Certej.
O scurtă punere în temă este necesară, pentru că foarte mulţi îşi dau cu părerea fără a cunoaşte realitatea: Proiectul de exploatare de la Certej, ca să vă faceţi o idee, este de cca. 20 de ori mai mic ca volum de rocă dislocată decât mult-discutatul proiect de la Roşia Montană. La Certej, se continuă, practic, cu dezvoltarea unei cariere existente, cariera Coranda, care a fost dată în exploatare încă din 1982. Nu e vorba despre deschiderea unei alte cariere, ci de cea care există acolo de 30 de ani. Iniţial, în cariera Coranda se exploata plumb şi zinc, pentru aceea a fost construită, la acea vreme, conţinutul de aur nu era interesant din punct de vedere economic. Dar vremurile se schimbă şi preţul metalelor se schimbă şi el, tehnologia evoluează. Ce nu era rentabil în urmă cu 30 de ani devine profitabil să exploatezi astăzi.
De la momentul închiderii mineritului aurifer din zona Brad şi Certej (2006), preţul aurului aproape s-a triplat (mai exact, a crescut de 2,7 ori: atunci era 630 dolari uncia, acum este 1.730 de dolari uncia). Băncile centrale din întreaga lume fac acum achiziţii-record de aur. Preţul aurului, se ştie, creşte în perioadele de criză economică. Practic, acum este momentul cel mai favorabil pentru redeschiderea mineritului aurifer în judeţul Hunedoara. Atenţie, preţul aurului nu va creşte la infinit, poate urma o scădere şi atunci, zăcămintele noastre nu vor mai valora mare lucru. Nu avem voie să ratăm această oportunitate, acest moment. Mineritul aurifer trebuie repornit ACUM!
Dar ce se întâmplă în realitate? De ce nu dăm drumul proiectului Certej? Adevărul este că investiţia de la Certej este blocată de jocuri politice meschine. Şi acest adevăr trebuie spus cu voce tare, să fie cunoscut de către toţi hunedorenii. Este un calcul politic care nu ţine cont de oameni şi nevoile lor, ci de numărul de voturi pe care le poate strânge USL ca să câştige alegerile, la nivel naţional. Ce contează 800-1.000 de hunedoreni, care ar putea pune pe masă o pâine câştigată cinstit la Certej? Contează mai mult corul neinformaţilor şi manipulaţilor propagandistic de prin Vaslui, Giurgiu sau Teleorman, care strigă „CIANURĂ!” fără să ştie măcar despre ce e vorba. Da, dar aceia sunt mai mulţi la număr decât hunedorenii noştri din Certej, Simeria sau Brad. Ca să-i mulţumească pe aceia, că aduc mai multe voturi în contul USL, Guvernul a blocat o investiţie vitală pentru judeţul Hunedoara. Este un gest absolut iresponsabil.
Ca senator al României, ca reprezentant în Parlament al hunedorenilor, voi acţiona cu toate puterile mele, pentru ca mineritul aurifer să fie repornit!
Oamenii au nevoie de locuri de muncă, nu de minciuni despre false probleme de mediu, în timp ce aşteaptă poştaşul să vină cu ajutoarele sociale. Investiţia de la Certej este „la cheie”, are toate avizele posibile şi imposibile, toate studiile de mediu făcute până la cel mai mic detaliu, are şi acordul statelor vecine (deşi nu era cazul), ar putea să înceapă chiar de mâine. Dar Guvernul blochează această investiţie. Obţinerea acordului de mediu a durat nu mai puţin de 5 ani şi ei îşi bat joc de tot acest efort. Mai mult, ca mascarada să fie completă, Ministerul Mediului a dat în judecată propria instituţie subordonată, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara, care a eliberat avizele finale, perfect legal, atenţie, cu tot cu semnăturile de la minister. Este cea mai clară dovadă de rea-voinţă din partea Guvernului. De fapt, din totalul acordului, în proporţie de 90 la sută, activităţile au fost duse de minister, iar restul, de ARPM Timişoara. La Tribunal, se vor prezenta, aşadar, ca reclamant şi pârât, doi funcţionari ai Ministerului Mediului, care vor dezbate propriile avize eliberate, repet, perfect legal. Un circ ieftin. De ce? De ce Guvernul blochează în acest mod 1.000 de locuri de muncă pentru hunedoreni? Doar ca USL să câştige voturi la Gorj, la Teleorman sau la Bucureşti, de la oamenii manipulaţi de aşa-zişii „ecologişti”? Este incredibil. Timpul trece, fostele perimetre miniere din judeţul Hunedoara, de la Gurabarza până la Băiţa sau Certej, odinioară înfloritoare, au ajuns zone calamitate social. Asta, în timp ce munţii noştri aur poartă, la fel ca odinioară.
Mă întreabă oamenii: „ce veţi face pentru noi, domnule Gligor, dacă veţi ajunge senator?”.
Asta le spun: Mă voi lupta cu politicienii, care nu văd decât propriul lor interes politic, meschin. Vreau locuri de muncă pentru hunedoreni, nu poveşti. Este nevoie de voinţă politică, de oameni hotărâţi în Parlamentul României. Nu vrem să trăim din ajutoare sociale, nu suntem cerşetori, suntem hunedoreni mândri, putem să muncim.

Mineritul aurifer trebuie repornit. Acum!

Gligor Dorin Oliviu,
candidat ARD pentru Senatul României
Colegiul nr. 2
Brad-Valea Mureşului-Orăştie-Geoagiu-Simeria-Certej

MesagerulHunedorean

View Comments

  • nu vei face nimic pentru oameni cum nu ai facut nici pina acuma,povesti,povesti, pentru tine da.

  • politicieni din ziua cde azi nu mint ci isi bat joc de minciuna la fel domnul gligor.ne imbata cu apa rece pana le dam voturile.tot cinstitiide pdl-isti au inchis exploatarile de aur de la brad si de la certej si au ras uzinele de preparare vanzandu-le la fier vachi.

  • Alegeti-l pe asta ca sa doarma pe fotoliu in Parlament ca scaunele de Prefect sunt mai tari si il doare spatele.Apropo...a cata oarea candidezi?

  • Știu sigur că nu o să-l votez. Și nu o să recomand la nimeni să-l voteze. Clisme cu cianura îi recomand.

  • Sorine, bine zici tata, omul are mari probleme cu hemoroizii si nu numai.Asta traieste in lumea lui e varza omul.Uita-te la el ce privire tulbure are!!
    Mi-a fost pacient, am crezut ca tratamentul a reusit...

  • Unul dintre putinii politicieni care au facut ceva pentru acest judet. Felicitari domnule Gligor, avem incredere si pe mai departe!

  • Dan Gligor, nu te vad bine , pt ca sustii aceste proiecte , care de fapt sunt proiectele mortii , canadienii folosind CIANURA(aceasi canadieni au fost , exploatat si au plecat din Honduras si Guatemala , si au lasat in urma numai morti, cancer, boli atat la oameni cat si la animale, si in plus au saracit cele 2 state).NU VREM ACELASI LUCRU IN JUDETUL NOSTRU SAU LA ROSIA MONTANA! RUSINE GLIGOR DAN CA TE OCUPI DE MAGARII.Tocmai de aceea ROMANIA s-a prisn si nu acorda acordul de Mediu celor 2 exploatari. Acum se cern romanii, acum vor iesi la iveala hotii, acum vor aparea dreptii!Gligor oare de partea cui este?Cred ca a hotiilor si tradatoriilor acestui neam romanesc!

  • deveni si hunedoreni treziti-va!in Barlad s-a sistat exploatarea pe gaz cu sist dorita de americani de catre un baiat ,tanar care s-a opus si apoi tot Barladul a iesit in strada si proiectul a picat!Asta speram sa sa faca si la Deva-Certej!

Recent Posts

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului aduce public din toată țara la Oradea. Nikos Vertis, live

Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…

16 ore ago

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

21 de ore ago

Administrația Națională de Meteorologie a transmis în această dimineață două atenționări meteo valabile și pentru județul Hunedoara.

Astfel, începând de astăzi de la ora 14.00, până luni, la ora 08.00, în sudul…

22 de ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

2 zile ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

2 zile ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

3 zile ago