Categories: Stiri

Minerii ies în stradã

Reprezentanţii Primăriei municipiului Petroşani au aprobat cererea înaintată de Sindicatul „Muntele”, privind organizarea, mâine, joi, a unui protest al minerilor din Valea Jiului. „Au cerut autorizaţie pentru două ore, în faţa Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.  Manifestarea va avea loc între orele 14 şi 16”, a declarat Nicolae Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Petroşani. Reprezentanţii sindicatului „Muntele”, care înglobează mare parte dintre minerii din Valea Jiului, vor ca prin această mişcare de protest, să atragă atenţia celor din Ministerul Economiei asupra situaţiei economice extrem de grave în care se află CNH şi spun că ministeriabilii nu şi-au onorat promisiunile. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

11 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

11 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

11 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

11 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

11 ore ago