Orice miner va putea lucra într-un parc eolian, după ce va termina un stagiu de pregătire de şase luni la Academia de Pregătire şi Reconversie profesională pentru Surse Regenerabile şi Distribuţie a Energiei Electrice, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton.
Oficialul a ”ţintit” cu declaraţia sa Valea Jiului, în contextul închiderii minelor de huilă, şi a făcut trimitere la lansarea proiectului de reconversie profesională a minerilor din Valea Jiului, prin care 5.000 de mineri vor fi pregătiţi pentru a deveni angajaţi în producerea energiei eoliene şi a distribuţiei electricităţii.
”Suntem responsabili de viitorul celor care depind astăzi de minerit. Valea Jiului este una dintre zonele incluse în Platforma pentru Regiuni Carbonifere în tranziţie şi cred că priceperile minerilor sunt uşor de transferat către sectorul energiilor regenerabile. Programul îi va pregăti avansat în domeniile electric, mecanic şi hidraulic. Acesta este poate unul dintre cele mai ample programe de reconversie profesională cu rezultate imediate: încadrarea în piaţa muncii după absolvire. Programul este gândit în maniera în care în maximum şase luni de formare orice miner să poată lucra într-unul din parcurile eoliene din România”, a afirmat ministrul Anton Anton, citat într-un comunicat al ministerului pe care-l conduce.
Concret, proiectul vizează crearea unei Academii de Pregătire şi Reconversie profesională pentru Surse Regenerabile şi Distribuţie a Energiei Electrice, cu puncte de formare la Tg. Jiu şi la Craiova.
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 12…
Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…