Categories: EvenimentUltima Ora

Miner rănit grav în subteranul Minei Uricani

Oana Mihnea

Ieri seară, un miner de 37 de ani a suferit un accident grav de muncă. Acesta se afla într-o galerie din subteranul minei de la Uricani când s-a întâmplat tragedia.

Ion Filimon, lucra la front în subteran, când o bucată mare de cărbune s-a prăbuşit pe spatele lui şi l-a trântit la pământ. Potrivit informaţiilor furnizate de medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, la faţa locului a intervenit o ambulanţă şi un echipaj SMURD, iar operaţiunea de scoatere din subteran a durat câteva zeci de minute. Imediat după salvare, bărbatul nu s-a putut mişca din cauza loviturii suferite şi a fost nevoie să fie transportat cu o targă până la ambulanţă. La faţa locului, medicii au constatat că a suferit un traumatism la coloană, nu îşi simţea partea stângă a corpului, dar era conştient şi stabil hemodinamic. La spitalul din Lupeni a primit primele îngrijiri medicale, apoi a fost transportat la Petroşani, unde starea lui a început să se îmbunătăţească. În prezent, minerul este internat la secţia de ortopedie, starea lui este stabilă şi rămâne sub supraveghere. Deocamdată, nu s-a impus transferul lui la o altă unitate medicală.
Potrivit inspectorului şef al ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, cauzele producerii accidentului vor fi cercetate de angajator deoarece este vorba despre un accident cu incapacitate temporară de muncă, iar dosarul rezultat urmează să fie avizat de ITM.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

3 zile ago