Maximilian Gânju
Un angajat al Exploatării Miniere Paroşeni a ajuns ieri la Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu piciorul rănit, după ce a fost victima unui accident de muncă.
Din primele date, acesta a fost rănit de un subansamblu extrem de greu, care i-a căzut pe picior. Imediat, la exploatarea minieră a ajuns un echipaj SMURD, care l-a preluat pe rănit şi după ce l-a stabilizat, l-a dus la unitatea medicală din Petroşani. Minerul executa o lucrare în subteran, în frontul de lucru şi rotea un cilindru metalic. În timpul operaţiunii, cilindrul i-a venit peste piciorul stâng, strivindu-i muşchiul femural. “Am fost informaţi despre producerea accidentului, la panoul III, stratul 3 de la mina Paroşeni. (…) Iniţial, era suspect de ruptură de femur şi a pierdut foarte mult sânge, dar după radiografii, n-ar fi ruptură, ci doar are muşchiul femural strivit”, a declarat Ileana Bodea, şeful ITM Petroşani.
Cauzele care au dus la producerea acestui accident de muncă urmează a fi stabilite în urma unei anchete derulată de CNH Petroşani şi inspectorii de la protecţia muncii.
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan este pe cale să se alăture localităților din România care impun,…
Scandal într-o regiune de la noi, unde un conducător de partid și-a trădat binefăcătorul. Gurile…
Câinii lup folosiţi de poliţişti pentru detectarea drogurilor şi tehnica folosită de luptătorii Serviciului de…
Cazimir Radvanski, președintele Asociației de schiturism „Pro Parâng” Petroșani Pentru organizarea celei de-a XI-a ediții…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv și este învinuit de patru…
Sunt vizate inclusiv furtul de arbori, falsificarea documentelor şi diferenţele între stocurile fizice de materiale…