Mimesis şi catharsis

Volodia Macovei

Termen folosit mai ales în literatură şi artă plastică drept concept teoretic fundamental, mimesis-ul are o istorie lungă şi disputată. El înseamnă, în cea mai simplă definiţie, imitaţie. Rădăcini teoretice ale acestui concept se găsesc în Republica lui Platon şi Poetica lui Aristotel.
Aristotel este cel care a pus mimesis-ul în centrul discuţiilor despre literatură şi artă. El propune două feluri în care mimesis-ul se arată: simpla imitaţie a realităţii şi o imitaţie care valorizează stilistic realitatea, îi găseşte sensuri ascunse. Aristotel mai găseşte şi trei feluri de a imita, de a folosi mimesis-ul, tratând lucrurile fie aşa cum sunt ele, pur şi simplu, fie aşa cum se spune că sunt, fie aşa cum ar trebui să fie.
Un concept strâns legat de mimesis-ul aristotelic şi de dramă este cel de catharsis, având înţelesul direct de purificare. Aristotel spune că două elemente de forţă ale dramei, mila şi frica, sunt generatoarele unui act purificator în cel ce receptează drama. Cu alte cuvinte, mila şi frica declanşate de dramă, de acel spectacol în care, prin mimesis, prin imitarea realităţii, se transmit pe viu evenimente şi trăiri (spre deosebire de povestire), sunt asimilate de public şi îl purifică pe spectator, care filtrează totul prin propria-i sensibilitate.
Catharsis este, astfel, un proces de eliberare din chinga pasiunilor nestăvilite cu ajutorul reprezentaţiei dramatice. Spectatorul se eliberează de tensiuni, de fantasme şi angoase, experimentându-le prin trăirile eroilor şi evenimentele reprezentate în scenă.