Categories: Actualitate

Mii de solicitări la Ambulanţă într-o săptămână

În ultimele zile, la Serviciul de Ambulanță din județ au fost înregistrate câteva mii de apeluri. Potrivit dr. Valeria Filimon, mana­gerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) , personalul de aici nu mai are voie la concedii, ca atare toată lumea este obo­sită.
Cu toate acestea, numărul echipajelor medicale a fost suplimentat de la 25 la 37, 40 pe zi. Dacă până în urmă cu o săptămână se înregistrau 120 de solicitări la Ambulanță pe zi, de câteva zile acest număr a crescut foar­te mult. „Este vorba de 2.323 de soli­citări în ultima săptămână, față de 1.400 câte erau înainte. Duminica trecută am avut 250 de recoltări de probe pentru teste PCR de Covid, la domiciliile hunedorenilor, ceea ce nu am avut niciodată până acum. Fcaem teste rapide dacă bolnavii sunt asimptoma­tici, pe cei care sunt relativ bine îi lăsăm acasă la ei, restul îi transportăm la spitale”, a declarat dr. Valeria Filimon, managerul SAJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago