Categories: Comunitate

Mii de profesori hunedoreni aşteaptă să îşi recupereze banii

Mii de profesori hunedoreni aşteaptă să îşi primească drepturile salariale, după ce instanţa le-a dat câştig de cauză. Dacă la unii este vorba de numai câteva sute de lei, sumele datorate pot ajunge chiar şi la zeci de mii de lei pentru alţi profesori.
Nu au pierdut
În fiecare an, sindicaliştii din învăţământ apelează la instanţă pentru a-şi câştiga drepturile salariale. „La nivelul întregului judeţ, peste 4.500 de cadre didactice au acţionat în judecată statul pentru recâştigarea drepturilor salariale, aici menţionând Legea 221, dar şi continuarea acesteia, Legea 330. Este vorba de legea promulgată de preşedintele ţării Traian Băsescu, potrivit căreia salariile profesorilor trebuiau să crească cu 50 la sută din luna octombrie 2008, însă de la 1 ianuarie 2009, acestea au fost majorate numai cu 17 la sută. În acest caz, toate procesele intentate au fost câştigate de către cadrele didactice”, a declarat Victor Bratu, vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Hunedoara.
O bună parte din dascălii care au acţionat în instanţă pentru revendicarea majorării salariale promise, mai au şi alte procese pe rol. „Unele cadre didactice au chiar şi două sau trei procese, acestea vizând prima de vacanţă sau tranşele suplimentare de vechime, în funcţie de fiecare caz în parte”, a mai spus Victor Bratu.
Urmează alte procese
Potrivit aceleiaşi surse, după ce hotărârea judecătorilor devine una definitivă, statul se obligă se restituie întreaga sumă în tranşe anuale, timp de cinci ani. „Din cauză că drepturile salariale se primesc în tranşe, timp de cinci ani, şi nu se dau toţi bani odată, în perioada imediat următoare va exista un alt val de procese, pentru a primi dobândă la banii datoraţi. Este un lucru normal şi ne aşteptăm ca numărul dascălilor să fie tot în jurul a 4.500. Avem profesori care au de recuperat câteva sute de lei, din cauză că au intrat mai târziu în sistem, iar pe de altă parte, avem cazuri în care datoriile se ridică la 30.000 de lei”, a concluzionat vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Hunedoara. (L. Goangă)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

4 ore ago