Categories: Actualitate

Mii de hunedoreni stau acum la cozi infernale

http://www.mesagerulhunedorean.ro/wp-content/uploads/2013/04/02-casierie-2.jpgSorina Popa

Scandal în judeţ, din cauza neplăţii contribuţiilor către sistemul de Sănătate. Mii de hunedoreni sunt nevoiţi să se prezinte la casieriile administraţiilor financiare, pentru a-şi achita aceste contribuţii, după ce au fost descoperiţi că nu au făcut acest lucru de ani de zile.

În vara anului trecut, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi ANAF au încheiat un protocol vizavi de plata asigurărilor de sănătate în cazul persoanelor fizice, astfel că acestea trebuie să se prezinte la administraţiile financiare pentru plăţile respective. Însă, aşa cum se întâmplă la noi, transferul datelor se face cu mare greutate, din diferite motive, iar rezultatul este că oamenii sunt puşi pe drumuri. Mulţi hunedoreni ne-au sesizat că, din cauza neconcordanţelor dintre cele două instituţii, trebuie să stea la cozi infernale, unii dintre ei fiind bolnavi.
Dr. Viorica Codoreanu, directorul general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara, susţine că, în urma verificărilor efectuate, s-au identificat peste 14.000 de hunedoreni care nu şi-au achitat contribuţia pentru Sănătate încă din anul 2008. „S-au identificat neconcordanţe. Casa Naţională de Sănătate verifică toate fişierele transferate la ANAF şi se fac corecţii. Sunt peste 7.600 de persoane fizice care nu şi-au achitat contribuţiile pentru sănătate şi alte 7.000 care au avut venituri din alte activităţi şi care, de asemenea, nu au achitat dările respective. Hunedorenii care îşi plătesc la administraţiile financiare restanţele, trebuie să se prezinte apoi la Casa Judeţeană de Sănătate, pentru validarea calităţii de asigurat. Noi nu ştim ce plăţi se fac, nu mai intră în atribuţiile noastre acest lucru. Până acum, am expediat aproape 3.000 de înştiinţări către persoanele fizice care nu şi-au achitat aceste contribuţii. Este vorba de zonele Deva, Brad şi Ilia. Avem în lucru zonele Hunedoara şi Orăştie. Aceste persoane nu au respectat legea, de aceea le-am trimis înştiinţările respective, nu este vorba de altceva. Evident, că se pun şi majorări pentru sumele restante. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu e vorba de nici o vânătoare de amenzi”, a declarat dr. Viorica Codoreanu, directorul general al CJAS Hunedoara.
Până la sfârşitul lunii iunie 2013, conform protocolului încheiat între CNAS şi ANAF, trebuie transferate toate datele asiguraţilor, persoane fizice, către administraţiile financiare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

14 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

14 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

14 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

14 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

14 ore ago