Categories: ComunitateFlash

Mii de hunedoreni, în beznă de 3 zile

Sorina Popa

Mii de hunedoreni stau în beznă de câteva zile, iar cei de la Enel nu reuşesc să repare stricăciunile provocate de căderile masive de zăpadă. Am avut o experienţă la Orăştie, când oamenii au stat pe întuneric şi li s-au stricat alimentele, iar acum locuitori din Lupeni, Uricani, Balşa, Ilia, Gurasada, Ribiţa şi alte localităţi din judeţ sunt nevoiţi să stea în frig.

Când revenim la normalitate?
Prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că pe drumurile judeţene şi pe cele naţionale, se circula ieri în condiţii de iarnă. ”Pe drumurile din unele comune se circula mai greu, ieri. Cei de la Enel mai au 16 linii electrice aeriene defecte, din 24. Aproximativ 3.800 de consumatori nu au curent electric. Am făcut ieri planul de bătaie cu cei de la Enel, şi sperăm ca până joi (n.r. mâine) totul să revină la normal şi să aibă toată lumea energie electrică în case, fabrici. Au fost montate nouă generatoare de curent, în zonele unde sunt probleme. Un număr de 28 de echipe de la Enel sunt pe teren, pentru a remedia defecţiunile produse de căderile de zăpadă. Sunt locuri unde lucrările sunt dificile, sunt zone deluroase, trebuie căraţi stâlpii de curent”, a declarat Fabius Kiszely, prefectul judeţului.
Oamenii sunt disperaţi şi nu mai ştiu pe cine să sune ca să le rezolve problemele. Sunt familii cu copii mici, gravide care se pregătesc să nască, unii nu au alternativă să se încălzească cu lemne.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

AU PUS ÎN PERICOL CIRCULAȚIA PUBLICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 11 martie a.c.,…

47 de minute ago

În urmă cu puțin timp, pompierii detașamentului Petroșani au intervenit pe DN 66, zona Aeroport, unde a avut loc un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj…

48 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

20 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

20 de ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

20 de ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

20 de ore ago