Categories: FlashSport

Mihai Leu, arbitru de titlu mondial

Ciprian Marinuţ

Cariera de arbitru judecător în boxul profesionist a hunedoreanului Mihai Leu (foto) va atinge nivelul de top mondial la finalul anului 2012. Fostul mare pugilist va deveni pe 15 decembrie, primul român care va arbitra un meci de box, în care miza va fi titlul de campion mondial.

Vrea să revină în ring
Hunedoreanul va fi unul dintre cei trei arbitri judecători la lupta dintre Arthur Abraham (Germania) şi Mehdi Bouadla (Franţa), în care primul îşi va apăra centura la categoria supermijlocie în versiunea WBO. Disputa este aşteptată cu mare interes de toată suflarea boxului mondial şi va avea loc pe 15 decembrie la Arena Nuernberger Versicherung din Nurnberg (Germania). „Este meciul cu cea mai mare miză din cariera mea de arbitru judecător, fiind primul duel în care cei doi pugilişti pe care-i arbitrez îşi vor disputa titlul de campion al lumii. Prin acest meci, ajung la un nivel foarte înalt între arbitrii judecători, motiv pentru care îmi doresc să fac pasul spre arbitrajul de ring. Am avut discuţii cu şeful mondial al arbitrilor şi am promisiuni din partea lui că mă va sprijini să revin în ring din postura de arbitru”, a afirmat Mihai Leu. Ca pugilist, Mihai Leu (44 de ani) a cucerit titlul mondial în boxul profesionist în 1997, la categoria semimijlocie, versiunea WBO. În plus, hunedoreanul a fost şi campion naţional de raliuri (2003).

Rege contra anonim
Arthur Abraham (35 de victorii, 27 KO, trei înfrângeri) este născut în 1980 la Erevan, în Armenia, fiind cetăţean german din 2006. „King Arthur” a reuşit să-şi păstreze titlul IBF la categoria mijlocie între 2005 şi 2009, obţinând 10 victorii consecutive, iar în vară, i-a luat centura mondială  neamţului Robert Stieglitz, în versiunea WBO. Arthur, un adversar care s-a aflat şi pe lista lui Lucian Bute, i-a bătut, printre alţii, pe Jermaine Taylor, Edison Miranda sau Raul Marquez. Încurajat chiar de Mike Tyson, Arthur a participat în 2010 la „Super Six”, acolo unde n-a fost primit Bute. A fost, însă, învins de Andre Direll, Andre Ward şi Carl Froch, cel care l-a învins prin KO pe Bute în mai 2012.
Mehdi Bouadla (26 de victorii, 11 KO, patru înfrângeri) este un boxer din Top 15 al categoriei, şi s-a declarat onorat să lupte contra campionului, însă, promite că îi va face viaţa grea. „Arthur e un mare campion, dar voi face totul să-l bat! Voi fi noul campion al lumii”. Cel mai tare meci al franco-algerianului de până acum a fost în 2011, când danezul Mikkel Kessler l-a făcut KO în duelul pentru centura europeană WBO la supermijlocie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Domnul Leu ar face bine să rămână în și pe lângă ring sau macadam și să lase administrația publică celor care se pricep

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

20 de ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago