Categories: ActualitateFlash

Microbuzele şi autobuzele, la control

Până la finele săptămânii viitoare po­liţiştii rutieri din judeţul Hunedoara de­rulează o acţiune de verificare ce vizează transportul de persoane şi mărfuri. Acţiunea derulată şi la nivel naţional vi­zează verificarea res­pec­tării prevederilor legale de prevenire şi combatere a răs­pândirii Covid -19.
„Poliţiştii de la Serviciul Rutier Hune­doara, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au efectuat o acţiune care are ca scop, verificarea legalităţii efec­tuării transportului de marfă şi persoane, pre­cum şi verificarea modului în care mă­surile de protecţie stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efec­tuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
Astfel, la acţiunea desfăşurată marţi dimineaţă, poliţiştii hunedoreni, au verificat peste 80 de autovehicule şi autoturisme destinate transportului de persoane şi au legitimat 163 persoane. În urma acestor con­troale, au fost aplicate 32 de sancţiuni în valoare de 6380 de lei, fiind reţinut şi un permis de conducere pentru depăşirea limitei legale de viteză”, a precizat Carla Strujan, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Pe lângă sancţiuni, unde a fost cazul, şoferii opriţi au fost şi instruiţi de poliţişti privitor la respectarea prevederilor L55/ 2020, pentru prevenirea răspândirii virusu­lui Sars-CoV-2. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

13 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

13 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

13 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

13 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

13 ore ago