Categories: Stiri

Microbuz nou-nouţ pentru elevii sportivi


Elevii de la Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva au primit un sprijin din partea Guvernului României pentru a putea participa la competiţiile sportive din ţară şi din străinătate. Este vorba despre un microbuz cu 16+1 locuri, pe care primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, l-a predat ieri conducerii colegiului. „Sper ca elevii să fie mulţumiţi. În mod normal, colegiul ar trebui să beneficieze măcar de cinci sau şase microbuze la performanţele sportive ale elevilor. Indiferent cine este la guvernare, trebuie să realizeze că este necesar să se investească în sport“, a declarat primarul Devei. La Colegiul Sportiv din Deva, se pregătesc peste 1.000 de elevi, din care aproximativ 500 participă periodic la competiţii şi aproape 200 au rezultate foarte bune, ajungând în vârful ierarhiei. (O.Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

13 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

20 de ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago