Categories: Actualitate

Meseriile tradiţionale din judeţ nu mai sunt cerute

Nici una din şcolile profesionale din judeţul Hunedoara nu mai are clase de pregătire a elevilor ca oţelar, laminator sau miner, aceste meserii nefiind cerute pe piaţa muncii locală, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar (IŞ) Hunedoara.
Numărul copiilor care studiază în învăţământul profesional de trei ani a crescut, astfel că acum în judeţul Hunedoara funcţionează 32 de clase a IX-a, faţă de 20 de clase a IX-a în anul şcolar trecut. Aproape 700 de elevi de la noi din judeţ au ales să înveţe o meserie într-o şcoală profesională, iar cele mai cerute specializări ţin de industria serviciilor.
„Avem o paletă destul de largă de meserii. Sunt foarte multe opţiuni pentru mecanici auto, dar şi pentru frizer, coafor, stilist, ospătar, bucătar, zidar, pietrar-tencuitor, sudor. Putem spune că în judeţ este o situaţie fericită, pentru că sunt agenţi economici care se implică foarte mult şi oferă chiar burse suplimentare faţă de cea profesională, de 200 de lei, pe care o primesc elevii din învăţământul profesional”, a declarat Claudia Anca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Toate clasele de învăţământ profesional au încheiate contracte cu diverşi agenţi economici, la sediile cărora elevii îşi pot efectua orele de practică.
Meseriile de oţelar, laminator sau miner erau cele mai răspândite în judeţul nostru la începutul anilor 90. În combinatele siderurgice de la Hunedoara şi Călan munceau peste 20.000 de siderurgişti, iar în minerit activau alte câteva zeci de mii de angajaţi. În prezent, combinatul siderurgic din Călan a fost desfiinţat, la Hunedoara mai lucrează circa 700 de angajaţi, iar în minele din Valea Jiului numărul salariaţilor a scăzut sub 6.000. (S.Blada, AGERPRES)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

22 de ore ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

22 de ore ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

22 de ore ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

23 de ore ago

Văcuță salvată din prăpastie

Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…

23 de ore ago