Simerianul în vârstă de 63 de ani, ajuns la spital cu o foarfecă de grădină înfiptă în cap, a fost operat. Medicii spun că intervenţia a reuşit, dar că pot apărea oricând complicaţii.
Bărbatul a ajuns miercuri seară la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, unde a fost trimis cu o ambulanţă de medicii din Deva. Odată ajuns, omul a fost băgat direct în sala de operaţii, unde neurochirurgii i-au scos lama foarfecei, de circa 9,5 centimetri lungime, rămasă în cap. „Intervenţia chirurgicală prin care a fost extras corpul străin s-a derulat fără probleme. Pacientul se află internat la Terapie Intensivă, unde este ţinut sub atentă supraveghere, întrucât medicii spun că ulterior pot apărea complicaţii”, a precizat Liana Dacilescu, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti.
Reamintim că miercuri după-amiază, în timp ce era suit pe o scară, pentru a tăia crengile uscate ale unui copac din curtea casei, simerianul s-a dezechilibrat şi a căzut, moment în care foarfeca pe care o folosea i s-a înfipt în ochiul stâng.
Pentru adulții care jonglează cu serviciul, naveta și responsabilitățile de acasă, oboseala care revine după…
Având în vedere Anunțul nr.23083/23.10.2026 și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru…
O operațiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor de la Crimă Organizată a…
Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…
Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…
Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…
View Comments
Si plantele se apara, nu-i asa?