Categories: ComunitateFlash

Medicii Glodean şi Blendea, numiţi la conducerea spitalului devean pentru o săptămână

Sorina Popa

De ieri, ne anunţă Prefectura Hunedoara, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva are o nouă conducere. „Potrivit ordinelor nr. 582/07.05.2020 şi 580/07.05.2020, transmise de Ministerul Sănătăţii şi semnate de ministrul Nelu Tătaru, în funcţia de manager interimar al SJU Deva se numeşte dr. Bianca Glodean-Onescu (foto), iar în funcţia de director medical interimar este numit dr. Marius Blendea (foto). Astăzi (n.r. ieri) şi-a încheiat misiunea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva echipa de medici militari”, se arată într-un comunicat semnat de prefectul Vasilică Potecă.

Consiliul Judeţean a propus ceva, ministrul a decis altceva
Pe de altă parte, şeful CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a semnat ordinele de numire în posturile de manager şi director medical pentru Liliana Vaidner şi respectiv dr. Rodica Avram. Numirile intră în vigoare după 15 mai 2020, când spitalul, aflat în administrarea instituţiei judeţene, ar trebui să revină la situaţia normală.
Am vrut să aflăm de la Consiliul Judeţean Hunedoara ce s-a întâmplat cu propunerile pentru şefia spitalului devean.
„Este responsabilitatea ministrului Sănătăţii să numească managerul şi directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva până în data de 15 mai 2020, când încetează starea de urgenţă. Şi, ministrul a pus pe posturi pe medicul Bianca Glodean şi pe cea de director medical pe medicul chirurg Marius Blendea. Acesta şi-a răpit soţia din carantină. De menţionat că solicitarea către ministrul Sănătăţii de a-i numi pe cei doi a fost semnată doar de 10 medici din spital, nu de 130, aşa cum s-a spus. Cei doi sunt cei mai «responsabili» în opinia ministrului Nelu Tătaru. Consiliul Judeţean a nominalizat doi prefesionişti, pe Liliana Vaidner şi Rodica Avram, acestea nefiind membre de partid”, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.

„Şi-a dat demisia din funcţie”
La rândul său, deputatul PSD Laurenţiu Nistor a afirmat ieri la Antena3 Deva că „ministrul Sănătăţii a vrut să atragă Consiliul Judeţean într-o cursă, solicitând să nominalizeze pe perioada stării de urgenţă persoane pentru conducerea spitalului. Dar, ministrul ştie foarte bine că el numeşte conducerea, nu Consiliul Judeţean, în această perioadă de urgenţă. Îi respect pe cei doi puşi să conducă spitalul (n.r. Bianca Glodean şi Marius Blendea), sunt profesionişti. Dar doctoriţa Glodean şi-a dat demisia din funcţie, în 12 aprilie. Şi, atunci, cum o pui manager? Iar Marius Blendea şi-a răpit soţia din carantină”, a spus deputatul social-democrat într-o emisiune la Antena3 Deva.
Aşa stând lucrurile, întrebarea este de ce s-a complicat ministrul Sănătăţii numind pe cei doi medici la conducerea spitalului pentru o săptămână, când erau pe tapet numirile făcute de conducerea Consiliului Judeţean? Sau este altceva la mijloc? Oricum, rămâne să vedem din 15 mai, după încetarea stării de urgenţă, care din cele două echipe va rămâne la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

11 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

11 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

11 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

11 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

11 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

11 ore ago