Categories: Sport

Medalii pentru sportivii de la Clubul Nautic Hunedoara

Recent am menţionat despre performanţele obţinute de către sportivii legitimaţi la secţia de kaiac-canoe de la LPS Cetate Deva, cei care s-au numărat printre medaliaţii pri­mului concurs oficial al acestui an, Campionatul Naţional pen­tru juniori II şi cadeţi.


La aceste întreceri au urcat pe podiumul de premiere şi spor­tivii de la Clubul nautic din Hunedoara, sportivi antrenaţi de către Ioan Drăgoi. Juniorul Adrian Hurth a câştigat me­dalia de aur în finala de la canoe simplu Juniori II 500 m, iar colegul său de club, Adrian Stepan, s-a clasat pe locul trei şi a câştigat medalia de bronz la Canoe simplu juniori II 1.000 m. Cei doi au concurat şi în echipaj la Canoe dublu juniori II pe 500 m, probă pe care au câştigat-o, cucerind o altă medalie de aur pentru clubul hunedorean.
Tehnicianul hunedorean Ioan Drăgoi i-a menţinut pe sportivi săi la Bascov şi pentru întrecerile Campionatului Naţional de viteză pentru juniori I, de unde hunedorenii se întorc acasă cu alte medalii. Astfel, Adrian Stepan a cucerit o medalie de bronz în finala probei de Canoe simplu 200 m, în care Andrei Bucătaru s-a clasat pe locul şapte (ca şi la finala de la 1,000 m), iar echipajul Victor Stepan-Andrei Bucătaru s-a clasat pe locul al doilea, cucerind o medalie de argint şi la proba de canoe dublu juniori I pe distanţa de 500 m.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A început demolarea stadionului Corvinul din Hunedoara: O arenă modernă de peste 10.000 de locuri va fi ridicată din 2027

HUNEDOARA. Moment istoric și plin de emoție pentru fotbalul hunedorean. Buldozerele au intrat pe vechiul…

21 de minute ago

De ce șoferii experimentați aleg o singură pereche de roți pentru tot anul

Există o schimbare de mentalitate în rândul șoferilor din România: tot mai mulți renunță la…

37 de minute ago

Război total pe cele 26 de milioane de euro din „Tranziție Justă”: Șefa AJOFM Hunedoara blochează în instanță „execuția” de la București

Conducerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a pierdut definitiv prima fază a…

41 de minute ago

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago