Categories: Sport

Medalii pentru judoka devene la Campionatele naţionale

Nicolae Gavrea

Federaţia Română de judo a organizat la finalul săptămânii trecute întrecerile finale ale Campionatului Naţional de judo pentru sportivi sub 23 de ani, la care au fost prezente peste 200 de sportive de la cluburile din ţară.

A fost şi un util test de verificare pentru alcătuirea loturilor României în vederea participării la competiţiile continentale şi mondiale programate în perioada următoare.
Sportivele legitimate la SCM Deva, pregătite de Ramona Enache şi Mugurel Ciuşcă, au avut evoluţii bune şi au adus la palmaresul clubului devean câteva medalii importante. Astfel, Georgiana Miller s-a impus în finala de la categoria + 78 kg, cucerind medalia de aur, pe podium fiind şi Alina Jorovlea, medaliată cu bronz, după ce a câştigat întâlnirea pe care a avut-o cu colega ei de club Paula Paştiu, clasată pe locul cinci în final. Tânăra Cristina Sârbuleţ a concurat la categoria – 78 kg, unde a întâlnit două sportive, foste campioane naţionale, iar la finalul întrecerilor s-a clasat pe locul secund, cucerind medalia de argint la această categorie. Ane Marie Brebinariu a încheiat competiţia din cadrul categoriei – 48 kg pe locul trei, cucerind medalia de bronz, iar la aceeaşi categorie Ana Melnik s-a situat pe locul şapte. Cătălina Mihaela Topală a evoluat la categoria -63 kg, unde a întâlnit adversare redutabile, dar la final a cucerit medalia de bronz, clasându-se pe locul al treilea, categorie la care Bianca Crina Marton s-a situat pe locul cinci, fiind învinsă chiar de colega ei medaliată cu bronz. Alte două sportive legitimate la SCM Deva, Paraschiva Petronela Sincari şi Reka Gondoş, au terminat pe locul 5 la categoriile la care au evoluat.
În întrecerile masculine, după un parcurs bun, deveanul David Cristian Ionuţi, legitimat la LPS Cetate Deva, unde este pregătit de prof. Dan Gîrbovan, a cucerit medalia de bronz la categoria – 100 kg, fiind unul dintre sportivii cu şanse la a fi prezent la competiţiile europene din acest an.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

6 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

8 ore ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

o zi ago

Bulina neagră

T.U., din municipiul Brad Pentru că este acuzat de furt calificat, bărbatul fiind recidivist.  

o zi ago