Categories: Sport

Medalii naţionale, speranţe internaţionale

Ciprian Marinuţ

Trei reprezentanţi ai SCM Deva şi o sportivă de la Centrul Naţional de Judo Deva au urcat pe podium la etapa finală a Campionatului Naţional Individual de Tineret U’23, desfăşurată la finalul săptămânii, la Oradea. Cea mai bună performanţă a realizat-o Eduard Nicolaescu (foto), care a câştigat titlul de campion la categoria 73 kilograme, în vreme ce Oana Nicolaescu, Ana Maria Huţanu şi Floriana Văcaru şi-au adjudecat medalii de bronz. Eduard Nicolaescu şi alte două cadete de la SCM Deva vor participa la două concursuri de Cupa Europei, programate la finalul săptămânii în Elveţia şi Turcia.

O dată aur, de trei ori bronz
Eduard Nicolaescu (22 de ani), care are dublă legitimare la SCM Deva şi CSM Satu Mare, şi-a confirmat statutul de favorit al categoriei 73 kilograme şi a obţinut victorii pe linie, câştigând titlul naţional. Sportivul, care e şi component al Lotului Naţional, a trecut pe rând de Roland Bodo (U. Cluj, în turul II), Veaceslav Plămădeală (Poli Iaşi, în sferturile de finală), Răzvan Bodea (CSM Bistriţa, în semifinale) şi Elemer Szocs (SC Miercurea Ciuc, în finală). „Eduard era favorit şi trebuia să câştige titlul naţional, aşa că performanţa sa era una scontată”, a afirmat Mugurel Ciuşcă, director la SCM Deva şi Centrul Naţional de Judo Deva. În competiţia feminină, Oana Nicolaescu (ctg. 52 kg), care e încă junioară şi e sută la sută sportiva clubului SCM Deva, a pierdut în turul II cu Cristina Matei (U. Cluj), dar s-a revanşat în recalificări, ajungând să câştige medalia de bronz. Judoka antrenată de Ramona Enache le-a învins pe Diana Truică (CSM Piteşti / CSA Steaua) şi Ana Maria Ioniţă (U. Cluj). Ana Maria Huţanu, care are dublă legitimare SCM Deva – CSS 1 Bucureşti şi se pregăteşte în cadrul Centrului Naţional de Judo Deva, a pierdut în semifinale cu Ştefania Dobre (U. Cluj), care avea să devină campioană, iar apoi s-a impus în meciul pentru medalia de bronz cu Ana Filipişan (U. Cluj). În fine, Florina Văcaru (ctg. 70 kg), legitimată la SCM Craiova, dar componentă a Centrului Naţional de Judo Deva, a cedat în semifinale cu Lorena Podelenczki (Liberty Oradea) şi a câştigat medalia de bronz în faţa Danielei David de la Crişul Oradea. „Cele trei fete sunt mai mici ca vârstă decât sportivele de la categoria tineret, astfel că rezultatele lor sunt încurajatoare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

3 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

3 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

3 zile ago