Categories: Sport

Medalie de bronz la judo

Echipa feminină de judo tineret (sportive sub 23 de ani) a SCM Deva a obţinut medalia de bronz la turneul final al Campionatului Naţional, desfăşurat la finalul săptămânii, la Baia Mare. Sportivele antrenate de Ramona Enache şi Mugurel Ciuşcă au obţinut o victorie, scor 3-2, cu echipa secundă a clubului Dinamo şi au suferit trei eşecuri: 2-3 cu CSM Ploieşti şi 0-5 cu Liberty Oradea şi prima echipă a clubului Dinamo. În urma acestor rezultate, SCM Deva s-a clasat pe locul trei, la egalitate cu CSM Ploieşti, fiind devansată de Liberty Oradea şi Dinamo I Bucureşti.

MesagerulHunedorean