Categories: Comunitate

Măsuri excepţionale luate de operatorul de apă din Valea Jiului

Maximilian Gânju

Operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului şi-a dotat punctele strategice, adică staţiile de tratare a apei, cu o serie de module în care vor sta angajaţii în cazul unor situaţii critice.

Mai exact, dacă următorul val de infectare cu noul coronavirus va afecta şi ApaServ Valea Jiului, conform planului de criză elaborat, populaţia Văii Jiului va avea apă potabilă fără probleme. Conducerea societăţii a achiziţionat câteva containere echipate şi utilate cu tot ceea ce este necesar pentru ca angajaţii staţiilor de tratare să poată sta câte două săptămâni la locul de muncă şi să asigure funcţionarea staţiilor şi alimentarea cu apă a Văii.
”Din cauza acestei pandemii, care nu ne dă pace şi nu ştim cât va dura, printre alte obligaţii pe care le avem conform decretelor emise pe perioada stării de urgenţă, noi trebuie să funcţionăm şi să asigurăm alimentarea cu apă potabilă a populaţiei. În sensul acesta noi am făcut trei scenarii, în care circa 10 la sută din personal ar fi indisponibil. Al doilea prevede că 30 la sută şi ultimul 50 la sută din angajaţi ar fi indisponibili. Cu toate astea, noi trebuie să acţionăm astfel încât să asigurăm apă populaţiei. Aşa am ajuns la soluţia ca pentru a asigura funcţionalitatea trebuie să lucrăm în regim de autoizolare, iar acest lucru ne-a obligat să achiziţionăm aceste containere. Fiecare dintre ele este echipat cu câte două dormitoare pentru două persoane, dotate cu tot ce trebuie astfel ca în momentul în care va fi nevoie să putem asigura izolarea a câte două schimburi la staţii, schimbul fiind de două persoane, pe o perioadă de două săptămâni. Orice se va întâmpla, şi dacă ajungem la 50 la sută din personal indisponibil, noi putem asigura alimentarea cu apă a populaţiei şi funcţionarea staţiilor”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.
Containerele au costat 120.000 de lei, au încălzire, paturi, dulapuri şi asigură confortul necesar angajaţilor. Dacă se va ajunge în situaţia de a se lucra în regim de izolare, ApaServ va asigura şi masa echipelor printr-o firmă de catering. ”Nu ne dorim să fie funcţionale, să le folosim mai exact, dar noi trebuia să ne luăm toate măsurile. Dacă totuşi va fi nevoie să le utilizăm, vor fi câte două echipe care vor lucra pe două schimburi de câte 12 ore fiecare”, a mai declarat directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.
Operatorul de apă şi canal din sudul judeţului Hunedoara este printre puţinii din ţară care a luat asemenea măsuri în urma cărora are siguranţa că, indiferent de situaţie, va putea furniza apă populaţiei fără probleme.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

18 ore ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

2 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

2 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

2 zile ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

2 zile ago