Categories: Sport

Măsuri adoptate pentru reluarea campionatelor judeţene de fotbal

Nicolae Gavrea

Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, întrunit pe 5 iunie 2020, a adoptat o hotărâre legată de reluarea competiţiilor din campionatul judeţean.

La propunerea preşedintelui Comisiei judeţene de arbitri, Cosmin Danciu, s-a decis prelungirea termenului de organizare a cursului de formare arbitri din cadrul proiectului AJF Hunedoara pentru perioada 1- 30 septembrie 2020
S-a aprobat modificarea regulamentului competiţiilor fotbalistice prin efectuarea a cinci înlocuiri, în maximum 4 opriri ale jocului pe toată durata desfăşurării meciului, în competiţiile de Liga 4, Liga 5 şi Cupa României – faza judeţeană. În plus, cluburile participante în competiţie pot înscrie în raportul arbitrului un număr maxim de 20 de jucători, pentru sezonul 2019-2020.
La solicitarea AS Universitatea Petroşani a fost aprobată retragerea din campionatul Ligii a IV-a a formaţiei amintite, deoarece se află în imposibilitatea reluării competiţiei, fără a fi luată vreo sancţiune sportivă sau financiară împotriva acestui club sportiv.
În unanimitate, au fost aprobate şi variantele de reluare a competiţiilor de Liga 4, Liga 5 şi Cupa României, respectiv:
Varianta 1 – (cu perioadă de desfăşurare 01 iulie-9 august), se va aplica doar dacă este posibilă organizarea competiţiilor sportive începând cu data de 1 iulie 2020, în situaţia în care condiţiile impuse de Guvernul României referitoare la testarea jucătorilor, staff-ului tehnic, staff-ului medical, personalului de suport implicat, arbitri/observatori nu vor fi condiţii obligatorii.
Varianta 2 – (cu perioadă de desfăşurare 15 iulie – 16 august 2020), se va aplica doar dacă este posibilă organizarea competiţiilor sportive începând cu data de 15 iulie 2020, doar în situaţia în care condiţiile impuse de Guvernul României referitoare la testarea jucătorilor, staff-ului tehnic, staff-ului medical, personalului de suport implicat, arbitri/observatori nu vor fi condiţii obligatorii.
Varianta 3- se va aplica doar dacă nu este posibilă punerea în aplicare a uneia dintre cele două variante enumerate mai sus, fiind aplicată doar în situaţia în care condiţiile impuse de Guvernul României referitoare la testarea jucătorilor, staff-ului tehnic, staff-ului medical, personalului de suport implicat, arbitri/observatori vor fi condiţii obligatorii şi după data de 15 iulie 2020 – cu îngheţarea campionatului în situaţia existentă la momentul întreruperii acestuia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

19 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

19 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

19 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

19 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

19 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

19 ore ago