Echipaje de stingere ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au intervenit, ieri, pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs la un autoturism aflat într-o parcare din municipiul Hunedoara, zona Castelului Corvinilor.
Flăcările au afectat alte 2 autoturisme aflate în aceeași parcare în imediata apropiere a autovehiculului de la care s-au declanșat flăcările.
„Din fericire, nici o persoană nu a fost surprinsă în interiorul autoturismelor afectate de foc. Pompierii au lichidat incendiul și au luat toate măsurile de prevenire a eventualelor reaprinderi a flăcărilor.
După finalizarea intervenției, la echipajul de prim ajutor s-a prezentat o persoană de sex masculin, cu arsuri minore la mâini, căreia i s-au acordat îngrijirile medicale. Bărbatul, conducătorul autoturismului la care a izbucnit focul, a refuzat transportul la spital”, au anunțat reprezentanții ISU Hunedoara. (A.N.)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…