Categories: Actualitate

”Mascaţii” au descins în ”oraşul de carton”

Maximilian Gânju

O descindere a poliţiştilor, sprijiniţi de “mascaţii” de la jandarmi, a avut loc în cartierul sărac din Iscroni-Aninoasa. Acţiunea a vizat furtul de energie electrică.

”În urma acţiunii, au fost identificate opt imobile care erau branşate abuziv la reţeaua de energie electrică, fiind întocmit, pentru fiecare caz în parte, dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică şi folosirea de instalaţii improvizate în scopul racordării directe la reţeaua de electricitate. Acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor I.J.J. Hunedoara şi ai societăţii de distribuţie a energiei electrice”, informează IPJ Hunedoara.
Cartierul din Iscroni este locuit în cea mai mare parte de asistaţi social, iar anual are loc cel puţin o razie de acest fel, în urma căreia aproape toate barăcile sunt debranşate de la reţea. Cei mai mulţi dintre locatari aşteaptă câteva zile şi-şi refac ilegal branşamentele, deşi riscă dosare penale. Totodată, razia poliţiştilor a fost extinsă şi pe segmentul de circulaţie, iar în urma controlului în trafic, un şofer s-a ales cu permisul reţinut, iar alţi doi cu amenzi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

12 ore ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

14 ore ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

o zi ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

o zi ago

Bulina neagră

D.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuena de furt…

o zi ago