Categories: Comunitate

Mărtineşti: încă 600 de extrase CF au fost predate cetăţenilor

Magdalena Şerban

Când s-a dat startul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), comuna Mărtineşti a fost prima din judeţ care a reuşit finalizarea lucrării aferente primei etape. Demersul continuă şi rămâne gratuit, atât pentru conducerile locale, cât şi pentru cetăţeni.

„Recent am predat oamenilor încă circa 600 de extrase de carte funciară. Am finalizat două etape, avem în lucru încă două şi am contractat-o cu OCPI şi pe cea de-a cincea. Cert este că până la ora actuală, am dat în jur de o mie de extrase. În lucru sunt satele Dîncu Mare, Dîncu Mic, Mărtineşti şi Jeledinţi. Dacă acest program va fi continuat de către noua echipă de guvernare, probabil că în primăvară vom termina şi cea de-a treia etapă. Cu tot ce e contractat, ne apropiem de jumătate. Nu s-au înregistrat neconcordanţe majore şi nici probleme cu limitele teritoriale. Societatea cu care am bătut palma la început se ocupă şi de restul etapelor. După cum se ştie, din pricina tarifului mic (în cazul nostru e 60 de lei de parcelă, după ce am avut 50 de lei în prima etapă), nu se prea înghesuie firmele de profil. Localităţile aparţinătoare au fost cooperativizate, iar titluri de proprietate au peste 95 la sută dintre cetăţeni. Unele au fost date la modificat, existând greşeli în ce priveşte scrierea corectă a numelui proprietarului. Mai apoi, în domeniul public, şcolile, căminele culturale şi drumurile le avem intabulate. Au mai rămas de cuprins doar câteva obiective. Localnicii nu prea şi-au făcut intabulări. Nu ştiu dacă 20 la sută dintre aceştia au reuşit să-şi intabuleze terenurile şi casele. Costă mult. Legat de faptul că foarte multă lume nu are actele de proprietate aduse la zi, nefiind făcută succesiunea, este rezolvabilă şi o astfel de situaţie. Extrasul de carte funciară se eliberează pe numele persoanei căreia i-a fost emis titlul de proprietate, şi chiar dacă este decedată, actele se fac la notariat, de către membrii familiei”, a arătat Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

8 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

9 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

9 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

9 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

9 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

9 ore ago