Mărtinești: Autoutilitară din bani europeni, impozite nemajorate și top 3 investiții propuse

Magdalena Șerban

Administrația publică din Mărtinești a încheiat rodnic anul 2023, iar pentru 2024 are deja temele scrise, așa că rămâne să le pună în practică. Taxele locale nu au fost majorate, deci s-a pășit cu vești bune în noul calendar.

Conștiincioși
„Moș Crăciun a venit mai devreme pen­tru Primăria Mărtinești. A fost fina­li­zat proiectul din cadrul com­par­ti­mentului Administrarea Domeniului Public și Privat și Gospodărie Comunală. Astfel, din fonduri externe nerambur­sa­bile, adică din Programul Național de Dez­voltare Rurală, Agenția Pentru Fi­nan­țarea Investițiilor Rurale, am intrat în posesia autoutilitarei marca Ford, care va fi folosită pentru comunitate. Ca su­mă, a însemnat undeva la 50.000 de euro, existând și o contribuție proprie. Ne va fi de mare folos pentru lucrările edi­litare, indiferent de anotimp. Pro­iectul a fost depus în 2023 și tot anul trecut s-a și materializat”, a anunțat Adinel Botescu (foto), primarul din Mărtinești. Despre gradul de încasare a impozitelor pentru 2023, edilul a spus că e mulțumit, fiind peste 90 la sută. „Informez cetățenii că dacă vor plăti taxele locale până în 31 martie 2024, integral, pentru anul curent, vor bene­ficia de o reducere de 10 procente, așa cum i-am obișnuit. E o formă de stimu­lare, dar și de încurajare și apreciere pentru că fac acest efort financiar. Pot achita în numerar, la sediul nostru, ori prin virament bancar (Trezorerie). Nu am mărit valorile dărilor în 2024, ci doar am fost nevoiți să le actualizăm la rata inflației, aplicând indicele, conform Co­dului Fiscal. În general, oamenii vin în primul trimestru și se scapă de obligații, nelăsându-le să se transforme în datorii. Nu prea avem răuvoitori. (…) De la 2024 avem și noi pretenții administrative, primul obiectiv pe care vrem neapărat să-l implementăm e canalizarea, de­mers câștigat prin PNI Anghel Saligny. S-a finalizat licitația. Sunt incluse racor­durile individuale și stație de epurare. Apoi, lucrăm la studiu de fezabilitate pentru introducerea rețelei de gaz și vom mai avea de asfaltat pe urma lucrărilor de canalizare (du­pă ce se vor ter­mina). Sunt câ­te­va puncte de parcurs, dar cu sigu­ranță sunt mai multe in­ves­tiții în 2024”, a a­dăugat edi­lul local.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un purtător de chi­piu, spun gurile rele că are o pasiune bolnavă. Își bate nevasta…

14 minute ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist din Petroșani Pentru stabilirea unui record național, respectiv cucerirea celor 14 vârfuri…

15 minute ago

Bulina neagră

Suraj M., recidivist din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.

15 minute ago

Minoră abuzată sexual timp de doi ani

Abuzatorul în vârstă de 25 de ani, din Petroșani, a fost trimis în ju­de­cată de…

16 minute ago

Trei turişti din Ungaria, salvaţi după ce s-au rătăcit în Retezat

Trei turişti din Ungaria, care s-au rătăcit în Masivul Retezat şi ajun­se­seră într-o stare de…

17 minute ago

Ghelari: Vieţi schimbate prin educaţie și investiții în sistemul de învățământ

Magdalena Șerban Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene oferă posibilitatea ca din fon­duri nerambursabile să fie…

20 de minute ago