Categories: Comunitate

Marina Huzoni: birocraţia ne omoară

Banii europeni le fac cu ochiul fermierilor, apicultorilor, precum şi tuturor celor care îşi doresc să performeze într-o ramură agricolă, dar partea cu actele nu este tocmai pe gustul acestora. Astfel, din aproape 1.000 de locuitori ai comunei General Berthelot, doar 23 au ales să acceseze fondurile externe.

Puşi pe drumuri

“Am popularizat cât am putut proiectele finanţate cu bani europeni. Reprezentanţii Direcţiei Agricole şi ai APIA Hunedoara au fost alături de comunitate, cu răspunsurile solicitate, iar primăria a dat şi ea o mână de ajutor, furnizând documentele necesare. Momentan, şapte persoane au dosarele pentru apicultură în derulare, iar încă două sunt în curs. Pe partea fermelor de subzistenţă, sunt aprobate cinci dosare, iar în curs mai sunt încă nouă. Măsura 141 este bună, dar birocraţia dă mari bătăi de cap celor interesaţi. Nici partea de contabilitate care trebuie ţinută pe tot parcursul derulării proiectului nu este mai prietenoasă cu fermierii. Plus că omul e pus pe drumuri. Ar fi ideal să existe un birou unic, care să preia documentaţia cetăţeanului şi să-i întocmească dosarul. În felul acesta, cei în cauză nu ar mai fi nevoiţi să bată pe la toate uşile şi mai mult, neştiind paşii şi nefiind profesionişti, să rişte să facă şi cale-întoarsă (fie le mai trebuie acte, fie au greşit câte ceva şi trebuie refăcut, fie doamna X nu este în ziua respectivă etc…). Multă lume şi-ar dezvolta munca la stadiul de afacere, dar se pune problema pieţei de desfacere. De cele mai multe ori, fermierii se află la mâna en-grosiştilor. Ar fi şi mai bine dacă s-ar gândi o organizare a desfacerii produselor ţăranului român”, a precizat Marina Huzoni (foto), primarul comunei General Berthelot. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

CĂUTĂRILE CONTINUĂ PENTRU DEPISTAREA BĂRBATULUI DISPĂRUT ÎN ZONA RĂCĂȘTIE

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă activitățile de căutare pentru depistarea bărbatului în vârstă…

23 de minute ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT VIOLENT PRODUS PE O STRADĂ DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…

o zi ago

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

2 zile ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

3 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

3 zile ago