Categories: ActualitateFlash

Mariana Câmpeanu a câştigat alegerile din Colegiul nr. 3 Haţeg

Sorina Popa

Alegerile parţiale de ieri, din Colegiul Electoral nr. 3 Haţeg, au dovedit că, deşi s-a introdus votul uninominal, oamenii încă votează politic, adică, în funcţie de aderenţa la un partid sau altul. Şi aceste alegeri au arătat că independenţii au încă foarte puţine şanse în faţa candidaţilor care au în spate un partid. De asemenea, s-a mai dovedit importanţa primarilor în mobilizarea la vot a electoratului şi, de ce nu?, în direcţionarea acestuia înspre un candidat sau altul.

Totuşi, primarii au făcut jocurile

Acestea fiind spuse, nu este de mirare că primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, nu a reuşit, ca independent, să depăşească pe nici unul dintre candidaţii celor trei mari partide parlamentare. Fără un partid în spate, n-a reuşit să obţină suficiente voturi, ca să câştige această bătălie, deşi a obţinut cele mai multe voturi în oraşul Haţeg. Cum spuneam la început, încă o dată s-a dovedit influenţa şi importanţa primarilor în cadrul unei campanii electorale şi al alegerilor. Ca urmare, candidata PNL, partid care are cei mai mulţi edili în localităţile care formează Colegiul nr. 3, s-a impus, deşi avea, într-o anumită măsură, dezavantajul că nu este „om al locului”, cum erau majoritatea contracandidaţilor săi.

La închiderea ediţiei, potrivit numărătorilor paralele, efectuate de partide, a rezultat că Mariana Câmpeanu (foto), candidata PNL, a câştigat aceste alegeri parţiale din Colegiul nr. 3 Haţeg. Astfel, Mariana Câmpeanu a obţinut 8.738 de voturi, Daniel Răducanu (PDL) 7.339 de voturi, Liliana Ţolaş (PSD) 5218 voturi, iar Nicolae Timiş, 2.683 de voturi. Precizăm că acestea sunt rezultate neoficiale.

Mai arătăm că prezenţa la vot a fost ieri de 48,27 la sută, în mediul urban votând 36,28 la sută dintre alegători, iar la sate prezenţa la vot fiind de 54,36 la sută.

„Voi lupta pentru oamenii din colegiul meu”

Referitor la victoria sa în aceste alegeri, Mariana Câmpeanu a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN: „Nu se poate spune nimic altceva despre această victorie, decât că ea este de la sine înţeleasă şi, cu toate eforturile legale şi mai puţin legale ale PDL, aceştia au mâncat o bătaie cruntă. Cei care mi-au dat votul merită toate felicitările, pentru că au dat un semnal de schimbare al celor care ne mint în fiecare zi şi care iau măsuri împotriva poporului român. Îi felicit şi le mulţumesc din suflet pentru puterea de a rezista tentaţiilor oferite de PDL şi îi asigur că voi fi mereu în mijlocul lor şi voi lupta pentru ei. Mulţumesc tuturor celor care s-au prezentat la vot, dând dovadă de spirit civic. Ei trebuie să reprezinte un exemplu pentru întreg electoratul din judeţul Hunedoara şi din ţară”.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • timis afara si de la primarie, speram ca liberalii sa gaseasca alt om pentru primaria hateg

  • Bravo colegiul 3...ati aleso pe mitica asta, nu o sa faca nimic pt voi. In loc sa fi ales un om al locului, ati ales o bucuresteanca care habar nu are unde e Hategul pe harta. Asta e...va meritati soarta.

  • Oamenii sint suprasaturati de ipocrizie,inconsecventa ideologica si traseism politic ,multi fiind cei care au "taxat" aceste atitudini.Sint convins ca activitatea doamnei Mariana Campeanu SI de-aici incolo va fi un precedent pentru viitoarele alegeri parlamentare,anticipate sau nu,un stimulent pentru orientarea corecta a stampilei de vot.Felicitari hateganilor,padurenilor pentru alegerea facuta,succes doamnei Campeanu in Parlament!

  • PSD a fost pe ultimul loc dintre toate partidele, avand si sustinerea PRM si avantuyl revolutionar care le sufla in panze. Sunteti prosti, ba, sunteti prosti. Voi cu madama asta de companie ati iesit la interval? Domnule presedinte PSD pe Hunedoara, Laurentiu Nistor, rade fostul pres Cazacu si cu curu. Si are dreptate. Ai debutat domnule Nistor cu stangul, si ai dat cu dreapta-n stanga. Hi, hi, hi...

  • La Hateg la primarie
    S-a gasit o palarie
    Cu banda de masonerie
    Sapa Timis cu lopata
    Pai asta-i clopu lu tata.

  • Felicitari alegatorilor colegiului 3 pentru alegerea facuta.
    Ati reusit performanta sa duceti in palament, cel mai obscur ex ministru liberal, care a executat orbeste indicatiile PSD -ului din opozitie de la aceea vreme. Chiar acum gindesc ca n-a iesit D-na Tolas ca o parte din pesedisti au confundat "Marianele" ???????

  • Boule...nu e nimeni sluga Timis, mai bine ai votat pe asta BOULE, in locul unui hunedorean de-al nostru...BOULE.

  • răzvi copile tata cauta sa mergi la femei daca ai carente fiindca iti cam lipsesc 7 ani de acasa copile vezi ca mai ai de mers la scoala sau esti model de chiul cu ghiul si vezi ca poate il egalezi pe timis la studii facute prin petrosani

  • Ma bucur pentru ca Nistor asta comunist inrait cu Staer au inceput ratarile.Sa nu va mirati daca dintr-un judet rosu cum a fost hunedoara va ajunge un oras albastru.
    Rusine Nistor ,Staer,mai ales Tolas.
    D-na Tolas nu ar fi cazu sa va REtrageti putin in Spate si sa lasati un om capabil acolo in fata?

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

20 de ore ago