Categories: Sport

Marian Stoenac: „La Deva am format un grup foarte unit!”

Chiar dacă CNS Cetate Deva a ratat promovarea în Liga a III-a şi s-a despărţit în această vară de 10 jucători, unii dintre aceştia au făcut pasul către un eşalon superior. Este cazul lui Marian Stoenac, împrumutat de Juventus Bucureşti la Deva în returul sezonului trecut, şi care acum a fost reţinut în lotul grupării de primă ligă pentru noul campionat.

„Accidentările lui Nogo şi Ousmane au contat foarte mult!”
Cu cinci goluri marcate în tricoul Devei, despre Marian Stoenac nu se poate spune că a dezamăgit sub Cetate, chiar dacă echipa a ratat promovarea în Liga a II-a. Fotbalistul de 24 de ani este mulţumit de prestaţiile sale la CNS Cetate Deva şi găseşte motivele pentru care s-a ratat promovarea. „Din punct de vedere al performanţei aş putea spune că a fost un sezon nereuşit la Deva, pentru că am ratat promovarea. Însă, pe plan colectiv, acolo s-a format un grup extraordinar şi foarte unit. Eu personal sunt mulţumit, am marcat cinci goluri şi am ajutat echipa cât am putut de mult. Cred că accidentările lui Salif Nogo şi Ousmane N’Doye şi-au pus amprenta asupra jocului echipei. Sunt doi jucători de calitate, ne ajutat foarte mult şi ne încurajau, mai ales pe cei tineri”, a spus Stoenac.

„Îi doresc Devei să promoveze!”
Aflat în cantonament cu Juventus Bucureşti, club recent promovat în Liga I, Stoenac a ţinut să transmită un mesaj fostei sale echipe şi foştilor coechipieri pentru viitorul campionat. „Eu sper ca în viitorul sezon să fiu sănătos, asta e cel mai important, şi să fiu ferit de accidentări. De asemenea, îmi doresc să rămân în Liga I alături de Juventus Bucureşti. Fostei mele echipe, CNS Cetate Deva, şi băieţilor de acolo, le doresc să promoveze, deoarece formează un grup unit şi valoros, sunt condiţii bune acolo. Conducerea vrea performanţă, oferă stabilitate, un lucru foarte important în fotbalul din ziua de azi”, a încheiat Stoenac. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

11 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

11 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

11 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

11 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

11 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

11 ore ago