Magdalena Șerban
Recent, crescătorii de oi din Valea Jiului și nu numai s-au reunit pe platoul de la Jieț (Petrila), la o nouă ediție a expoziției de ovine „Țurcana Brează de Valea Jiului”.
Astfel, cele mai frumoase mioare au putut fi admirate și cântărite din ochi de cei prezenți, iar bucatele alese și folclorul autentic au venit să completeze reușita manifestării. Pe lângă fermieri, agricultori și iubitori ai vieții rurale, acțiunea a primit salutul autorităților locale și județene.
Cu tradiție în oierit
„I-am promovat pe crescătorii de ovine din Petrila, Valea Jiului și județul Hunedoara, la cea mai frumoasă expoziție de ovine Țurcana brează de Valea Jiului. Mulțumesc pentru sprijin Consiliului Județean Hunedoara și președintelui Laurențiu Nistor, le mulțumesc tuturor participanților la această expoziție și pot să afirm, fără să greșesc, că Țurcana brează din toată România își are originile în localitățile orașului Petrila: Jieț, Cimpa, Taia, Popi, Dobrești, Răscoala și Tirici. De asemenea, mulțumesc Asociației crescătorilor de ovine Dacia, în special domnului profesor Gheorghe Neață, APIA, DSV, AFIR, Direcția agricolă, precum și tuturor celor care au fost alături de noi pentru a asigura succesul acestui eveniment. Transmit un mesaj de încurajare către toți crescătorii de ovine, să nu abandoneze această activitate pentru că, pe termen lung, va fi una foarte profitabilă, iar administrația locală de la Petrila și cea județeană îi vor sprijini, în continuare”, a transmis Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Este cunoscut faptul că această îndeletnicire, și anume creșterea oilor din rasa Țurcană, are cea mai mare răspândire în rândul oierilor din România. Rasa – supra-denumită și ”Regina Munților”, este stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, oferind producții mixte de lapte, carne și lână, ceea ce au făcut-o să fie foarte apreciată.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…