Începând cu 14 aprilie 2014, noul manager al Spitalului municipal din Hunedoara este Nicuşor Eduard Ştefan (foto). Acesta a deţinut funcţia de director financiar-contabil de anul trecut, din luna martie, până pe 14 aprilie 2014.
Ştefan a susţinut concursul pentru funcţia de manager al unităţii medicale în faţa unei comisii formată din reprezentanţi ai Primăriei Hunedoara, Consiliul Local Hunedoara, şi Direcţia de Sănătate Publică. Media obţinută a fost de 9,75. Examenul a constat într-o probă scrisă, susţinerea unui proiect de management şi un interviu. Contractul de manager al lui Nicuşor Eduard Ştefan este pentru trei ani de zile.
„Obiectivul meu principal este creşterea calităţii serviciilor noastre. Proiectul meu de management pe care l-am susţinut la examenul pentru ocuparea acestui post a avut ca temă chiar asta, îmbunătăţirea calităţii serviciilor în spitalul din Hunedoara. Aici trebuie să lucrăm. La capitolul aparaturi stăm destul de bine. Comunicarea cu pacienţii nu se ridică la nivelul pe care îl dorim. Şi în ceea ce priveşte hrana pentru pacienţi mai sunt ceva probleme. În perioada următoare vom trimite salariaţi la nişte cursuri de perfecţionare. În plus, e nevoie să atragem aici medici tineri, pentru că mulţi specialişti s-au pensionat. În scurt timp, vreau să realizăm un heliport la spital. De asemenea, trebuie să refacem legătura cu Ministerul Sănătăţii”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Nicuşor Eduard Ştefan.
Echipa managerială de la Spitalul municipal din Hunedoara este formată din manager Nicuşor Eduard Ştefan, director medical Carolina Radu, director îngrijiri Claudia Şuteu. Postul de director financiar-contabil, rămas vacant după câştigarea concursului de manager de către Ştefan, este ocupat temporar, până la organizarea examenului, de către Silvia Ghenea.
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 12…
Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…