Către ziarul Mesagerul Hunedorean
Subsemnatul, Stoica Constantin Nicolae, mandatar şi tatăl părţii vătămate Stoica Sergiu, ca urmare a descrierii motivului care ar fi dus la răpirea fiului meu, în ziarul Mesagerul Hunedorean, din data de 10.04.2014, va solicit dreptul Ia replică şi să publicaţi în aceeaşi pagină următoarea precizare:
Fiul meu, şi nici alt membru al familiei, nu a fost implicat niciodată în vreun furt, aşa cum rezultă din articolul respectiv că ar fi declarat inculpaţii din acest dosar, în final condamnaţi definitiv de instanţă. Şi nici nu a fost depusă vreo plângere în acest sens vreodată. Motivul acelei răpiri a fost, conform probelor de la dosar şi declaraţiei inculpaţilor, o fată. Drept pentru care vă solicit să publicaţi aceste lucruri ca să se cunoască adevărul.
Nicolae Constantin Stoica
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…