Mai puteţi? Încă o lună de stare de alertă

Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, pre­lun­girea stării de alertă pe teritoriul României cu alte 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, şi a stabilit măsurile care se aplică pe durata aces­teia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, într-una din anexele la hotărârea Exe­cu­tivului se prevede ridicarea carantinei de noapte în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 5.00, pentru deplasarea şi participarea la sluj­bele re­ligioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.
De asemenea, în zilele de 23 şi 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care des­făşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 – 20,00.
Totodată, enoriaşii musulmani au permisiunea de a se deplasa în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai – 9 mai, în intervalul orar 20.00 – 5.00, pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.Tot ca element de nou­tate, prin hotărâre s-a stabilit limitarea gradului de ocupare a structurilor de cazare din staţiunile litorale la cel mult 70 la sută din capacitatea maximă a acestora. Este vorba despre zona Ma­maia Nord, Năvodari, Mamaia şi Mamaia-Sat, Constanţa, Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud, Te­chir­ghiol, Tuzla, Costineşti, Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că niște angajate de la o primărie, mutate re­cent la o primărie…

4 ore ago

Danke, tricolorilor! Uluitor! Am învins, ce vis, ce victorie!

România-Ucraina 3-0 la EURO 2024. Un meci fără greșeală al elevilor lui Edi Iordănescu, un…

4 ore ago

Cum își bate joc Poliția Locală Deva de seniorii din centrul municipiului

Liniștea proprietarilor din Blocul C, de pe bulevardul Decebal, din municipiul Deva, s-a pierdut! Oamenii…

4 ore ago

Bulina albă

Antrenoarea de gimnastică artistică, Liliana Cosma Pentru că a primit premiul „Mentor în educație”, de…

4 ore ago

Bulina neagră

Sorin K., recidivist Pentru că a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat…

4 ore ago

Individul care și-a tăiat amicul cu maceta – condamnat pentru tentativă de omor

Bărbatul, aflat în Penitenciarul Aiud, a fost trimis în judecată la Tri­bunalul Hunedoara pentru tentativă…

4 ore ago