Categories: Eveniment

Mai iute ca vântul

Sorina Popa
Poliţistul hunedorean Florin Bolosin (foto) a câştigat proba de viteză a Campionatului Naţional de Atletism dedicat angajaţilor Ministerului de Interne, desfăşurat la Craiova.
Nu-i chiar tânăr, dar este rapid
La această competiţie au participat 200 de atleţi din toate structurile MAI: poliţie, jandarmerie, pompieri, poliţie de frontieră şi prefecturi. Cel mai rapid poliţist la proba viteză, Florin Bolosin, în vârstă de 37 de ani, este ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara. El a obţinut un timp de 12,65 secunde pe distanţa de 100 de metri. Totodată, poliţistul hunedorean a fost selectat şi în echipa IGPR, cu care a obţinut locul II în cadrul aceleiaşi probe.
A donat premiul unei fetiţe bolnave
Impresionat de drama unei fetiţe din Deva, care la numai şase ani suferă de cancer osos, Florin Bolosin a donat familiei acesteia întreaga sumă de bani obţinută ca premiu, la care a adăugat contribuţia colegilor din Asociaţia Poliţiştilor Creştini din România, precum şi o parte din salariul său. Florin Bolosin nu este singurul poliţist hunedorean care a participat la Campionatul de Atletism şi Cros al MAI. Comisarul Dumitru Grosu, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, a obţinut locul 3 pe IGPR şi locul 12 pe minister, la proba de cros, pe distanţa de patru kilometri.
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Foarte frumos! Daca toata lumea ar avea aceeasi inima ca si d-l Florin B. lumea ar fi cu totul alta. Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te rasplateasca!

Recent Posts

COMUNICAT DE PRESĂ

30 de minute ago

Stabilitatea forței de muncă în construcții

Sectorul construcțiilor intră în perioada martie - mai 2026 cu perspective de creștere a activității,…

2 ore ago

Inovații în iGaming: abordarea lui Uri Poliavich asupra produselor digitale

Evoluția în iGaming este determinată de creșterea constantă a așteptărilor jucătorilor. Pentru a răspunde nevoilor…

2 ore ago

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

3 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

3 zile ago