Categories: Eveniment

„Măcelarul” din Petroşani are condiţii mai uşoare de detenţie

Bărbatul cu dublă cetăţenie, română şi americană, care a şocat Valea Jiului prin cruzimea cu care a ucis o adolescentă de 17 ani din Petroşani, a cerut să-i fie modificat regimul de detenţie. Ca urmare, acesta a fost scos din celula criminalilor deosebit de periculoşi.
Individul a decapitat, la finele lui 2007, o adolescentă din cartierul Aeroport Petroşani, iar părţi din trupul tinerei au fost găsite de un pescar pe malul Mureşului. Anchetatorii aveau mai apoi să descopere părţi din cadavrul fetei pe raza a două judeţe, unde criminalul le împrăştiase pentru a scăpa de dovezi. Aflat de aproape şapte ani în spatele gratiilor, Aurel Enea (foto) a dat în judecată Penitenciarul Aiud şi a cerut magistraţilor să-i fie modificat regimul de executare al pedepsei din regim de maximă siguranţă, în regim închis, iar judecătorii arădeni i-au admis solicitarea. Astfel, Enea a fost scos din rândul criminalilor deosebit de periculoşi şi băgat în celulă cu condamnaţii care au comis infracţiuni pentru care pedeapsa nu poate fi executată în regim semideschis. Mai precis, Aurel Enea nu poate ieşi la muncă pentru a-i fi redusă pedeapsa, însă el poate cere magistraţilor o revizuire atât pentru schimbarea regimului de executare, cât şi pentru reanalizarea situaţiei sale. Enea nu şi-a recunoscut fapta, dar probele găsite în apartamentul său din Petroşani i-au convins pe judecători de vinovăţia sa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

7 secunde ago

Drumul spre stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

22 de minute ago

Bărbat din Vâlcea, reținut de polițiști după ce ar fi agresat sexual o minoră de 13 ani din Deva

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Vâlcea, a fost reținut pentru…

27 de minute ago

Un pensionar din Deva care a atacat cu un cuțit o familie și doi polițiști a scăpat de închisoare, dar va fi internat pe viață într-un ospiciu

Judecătoria Deva a decis apli­carea unei măsuri de siguranță medicală, după ce medicii legiști au…

28 de minute ago

Regal cultural la Deva: Șase volume de excepție lansate de Editura EMIA la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

Biblioteca Județeană „Ovid Den­susianu” Hunedoara – Deva, în par­teneriat cu Editura Emia și cu sprijinul…

29 de minute ago