Categories: Actualitate

Criminalul de la clubul de manele a cerut schimbarea regimului de detenţie

Maximilian Gânju

Bărbatul din Vulcan care a ucis cu un cuţit doi tineri în faţa unui club de manele, în urmă cu mai bine de patru ani, a mers în faţa instanţei de judecată fiind nemulţumit de regimul de detenţie.

Cosmin Bărbuţi a contestat la Penitenciarul Aiud decizia comisiei închisorii privind modul de stabilire a regimului de executare a pedepsei. Individul şi-ar fi dorit schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate, însă contestaţia sa a fost respinsă de instanţa de judecată. Bărbuţi a mai încercat şi printr-o contestaţie la executare să-şi uşureze detenţia, însă tot fără succes.
Tânărul execută o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru că a ucis cu un cuţit doi tineri în faţa unui club de manele din municipiul Vulcan. Conform anchetatorilor, individul şi-a premeditat crimele. În timp ce petrecea în club a intrat într-o altercaţie cu un alt tânăr. Angajatul cu paza şi patronul localului l-au dat afară. Bărbuţi s-a dus acasă şi s-a înarmat cu o rangă şi un cuţit iar apoi a revenit la local. N-a fost lăsat înăuntru şi l-a atacat pe patronul barului, dar şi pe omul de ordine. Cei doi tineri au murit din cauza loviturilor de cuţit, unul pe loc, iar celălalt pe patul de spital. Criminalul a încercat să-şi justifice atacul furibund folosindu-se de argumentul că era în legitimă apărare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

o oră ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

2 ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

2 ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

3 ore ago

Rezultatele analizelor de laborator se pot obține online sau offline la spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…

3 ore ago