Categories: Sport

Luptători de şapte stele

Ciprian Marinuţ

Sportivii de la cluburile CSS Hunedoara şi CSS Deva au cucerit şapte trofee (unul de aur, trei de argint şi trei de bronz) la ediţia 2010 a Cupei României „Valahia”, rezervată juniorilor, desfăşurată la finalul săptămânii, la Târgovişte.

Un campion şi şase speranţe

Cluburile CSS Hunedoara şi CSS Deva au demonstrat încă o dată că sunt adevărate şcoli de gladiatori moderni. Luptătorii din Hunedoara şi Deva au fost în prim-plan şi la Cupa României, rezervată juniorilor, după ce săptămâna trecută, au ocupat primele două locuri în competiţia pe echipe a cadeţilor. CSS Hunedoara a obţinut cinci medalii, iar devenii şi-au trecut în cont două trofee. Amănuntul care valorizează medaliile cucerite de hunedoreni este faptul că numai câştigătorul aurului este la vârsta junioratului (17-19 ani), ceilalţi sportivi hunedoreni de pe podium fiind încă la categoria cadeţi (14-16 ani). „Performanţele sportivilor noştri sunt excelente, având în vedere că adversarii lor au fost mai mari ca vârstă şi mai experimentaţi decât ei”, a spus antrenorul Ioan Boca.

Medalii în premieră

Cel mai valoros rezultat l-a obţinut juniorul Samuel Mihalache (CSS Hunedoara), care a devenit campion al categoriei 60 kilograme. CSS Hunedoara şi-a completat palmaresul cu medaliile cucerite de patru cadeţi. Robert Schneider (ctg. 66 kg) şi Ramona Pricob (ctg. 63 kg) au cucerit medaliile de argint, iar Mădălin Ivan (50 kg) şi Bianca Croitoru (48 kg) au obţinut medalii de bronz.

CSS Deva a cucerit două medalii, performerii clubului din oraşul cu Cetate fiind Raul Donu, medalie de argint la categoria 60 de kilograme, şi Diana Popovici, medaliată cu bronz la categoria 44 kilograme. „Raul Donu, care a participat în acest an şi la Campionatele Europene, a demonstrat încă o dată că e printre cei mai buni din ţară la categoria sa de greutate. Diana Popovici încă e cadetă, iar aceasta e prima sa medalie în competiţiile junioarelor”, a spus Suraj Moravan, antrenor la CSS Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

AU PUS ÎN PERICOL CIRCULAȚIA PUBLICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 11 martie a.c.,…

3 ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii detașamentului Petroșani au intervenit pe DN 66, zona Aeroport, unde a avut loc un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

22 de ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

22 de ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

22 de ore ago