Sfârşitul de săptămână i-a adunat cu mic, cu mare, pe localnicii din Luncoiu de Jos, la cea de-a doua ediţie a „Zilelor comunei”.
Cu un buget mai mult decât redus, dar cu sponsorizări de la oameni cu suflet mare, sărbătoarea de la Luncoiu de Jos s-a putut materializa, bucurându-i pe săteni. “Dacă nu ar fi existat sponsorizările, ne-ar fi fost extrem de greu să continuăm tradiţia de a organiza acest eveniment. Am debutat anul trecut cu sărbătoarea şi ar fi fost mare păcat să renunţăm la ea, doar pentru că suntem în criză”, spune primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud (foto).
Meci între tineri şi mai puţin tineri
Sâmbătă seara, în centrul comunei s-a organizat discoteca tineretului. Ieri, sătenii au participat la diferite concursuri, de sărituri în saci, de aruncat ouăle, căţăratul pe stâlp, de împins maşina, sau competiţia în care a fost desemnat cel mai bun drujbist din comună. Iar ca distracţia să fie maximă, s-a conturat şi un meci de fotbal între tineri şi mai puţini tineri. Scorul egal a demonstrat că localnicii se respectă între ei.
Seară cu cântec şi voie bună
Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol folcloric, care a adunat aproape întreaga comunitate condusă de edilul şef Călin Dud. „Hora ţărănească” a încheiat evenimentul din acest an, localnicii plecând spre casele lor, în liniştea serii şi cu speranţa că la anul se vor reîntâlni în acelaşi loc. „Sunt bucuros că am putut aduce zâmbetul pe chipurile oamenilor. Anul acesta este unul extrem de dificil, dar să nu uităm că sufletul îşi cere drepturile din când în când. La Luncoiu de Jos, sunt oameni care merită orice efort. Dincolo de grijile materiale, le avem şi pe cele sufleteşti, care sunt uneori mai grele şi mai supărătoare. De ce să nu încercăm să le tratăm cu voie bună, măcar o dată în an?”, spune, optimist, primarul Călin Dud. (A. Năstase)
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…
View Comments
Dara si Luncoiu de sus e fain. Si mai ales zona dintre lunCOAIE!