Aseară, Ludovic Orban a anunţat că demisionează din funcţia de prim ministru al Guvernului României.
„România are nevoie de un guvern care să reprezinte rezultatele alegerilor. Gestul meu de azi vrea să arate că nu mă cramponez de funcţie.Următorul guvern trebuie format din forţele de centru-dreapta, euroatlantiste. Îmi închei mandatul de premier după un an şi o lună în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă, o pandemie şi o criză economică nemaiîntâlnite.Obiectivul pe care îl am este să creez o majoritate care să nu includă PSD. Guvernul, după demisia mea, va fi condus de un membru al cabinetului care va fi desemnat de preşedintele României. Am încredere că la consultările declanşate de preşedinte vocea raţiunii va triumfa. Interesul României este deasupra interesului PNL sau al meu personal. Demisionez ca să se înţeleagă că nu mă agăţ de funcţie. România are nevoie de un guvern care să relanseze România după ce scăpăm de pandemie. Am încercat să-mi fac datoria faţă de România şi plec din funcţia de premier cu conştiinţa datoriei împăcată. Tot ce a fost omeneşte posibil, am făcut.Mulţumesc tuturor celor ce au fost lângă noi în toate bătăliile. Vreau să-i asigur pe români că orice decizie am luat, a fost cu un singur scop: de a apăra sănătatea şi viaţa românilor şi locurile de muncă. Am convingerea că PNL va avea capacitatea de a da premierul şi de a forma coloana vertebrală a următorului Cabinet”, a declarat aseară Ludovic Orban.
Potrivit unor surse din guvern, interimatul ar urma să fie asigurat de vicepremierul Raluca Turcan.
Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…
Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…
Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…
Polițiștii rutieri din județul Hunedoara intensifică, pe parcursul lunii septembrie, acțiunile preventive și de control…
Magdalena Șerban O investiție strategică majoră finanțată prin Programul Sănătate, dedicată modernizării masive a depistării…