Ludovic Orban: Șantierele vor fi închise, dacă guvernul nu intervine

Preşedintele PNL, Ludovic Orban (foto), şi-a arătat îngrijorarea faţă de creşterea „explozivă” a preţurilor la materialele de construcţii, el apreciind, la Hunedoara, că există riscul ca şantierele să se închidă în două-trei luni, dacă Guvernul nu va modifica sistemul de indexare a valorii contractelor, în concordanţă cu situaţia reală din piaţă.

Provizii
„Am atras atenţia, şi mă bucur că, în sfârşit, la nivelul coaliţiei, vocea mea a fost auzită şi s-a luat o decizie. Din cauza creş­terii preţurilor la materialele de construcţii, dacă nu se modifică prin ordonanţă de ur­gen­ţă sistemul de indexare a valorii con­trac­telor, în două-trei luni toate şantierele vor fi închise. Asta este realitatea, eu vor­besc cu constructorii, am informaţii clare din piaţă. Nimeni n-o să-şi mai permită să lucreze în continuare în pierdere”, a declarat Orban.
El a menţionat că firmele de construcţii care lucrează în prezent s-au aprovizionat cu cele necesare înainte de momentul la care au început să apară creşterile de preţuri la materiale, acestea fiind cuprinse între 40 la sută şi 110 la sută.
„Constructorii care mai lucrează s-au aprovizionat înainte explozia preţurilor la materialele de construcţii. Cei care sunt obligaţi să se aprovizioneze acum cu toate materialele de construcţii, indiferent că e vorba de bitum, de fier, de beton, de agre­gate, lemn.Creşterile de preţuri sunt între 40 la sută şi 110 la sută şi au generat o situaţie în piaţă în care dacă nu se schimbă mecanismul de indexare a valorii con­trac­tului în funcţie de creşterea reală a preţului materialelor de construcţie, acest motor de creştere pe care noi l-am folosit din plin şi care a funcţionat pe perioada pandemiei se va gripa, dacă nu cumva se va bloca”, a arătat liderul PNL.
Ludovic Orban a fost prezent la con­ferinţa judeţeană de alegeri a PNL Hu­ne­doara. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

10 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

10 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

10 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

10 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

10 ore ago