Adriana Năstase
Constructorii care se ocupă de eficientizarea energetică a 14 blocuri din Hunedoara au fost, ieri, amenințați cu rezilierea contractelor.
Ieri, la şedinţa lunară de analiză a stadiului de execuţie a lucrărilor de eficientizare energetică a celor 14 blocuri din Hunedoara cuprinse în două proiecte cu finanţare europeană au fost invitaţi, pe lângă constructori, şi reprezentanţi ai locatarilor acestor imobile.
Sub 50 la sută executat
Este vorba despre blocurile 1, 2 şi 3 de pe strada Avram Iancu împreună cu blocul A 1-1 de pe b-dul Dacia (cuprinse în Grupul 1) – proiect în valoare de aproape 2 milioane de euro, respectiv despre blocurile B1 şi B 3 de pe str. Mihai Viteazul, K1, K2 şi K3 de pe strada Bucegi, 17, 22, 27, 29 şi 31 de pe strada Trandafirilor (cuprinse în Grupul 2) – proiect în valoare de aproape 5,4 milioane de euro.
Vreme de o oră şi jumătate, constructorii şi diriginţii de şantier au răspuns întrebărilor adresate de locatari şi au preluat direct de la aceştia diferite probleme semnalate. Constructorilor şi diriginţilor de şantier li s-a atras atenţia că, în cazul în care nu îşi respectă angajamentele, se poate ajunge la rezilierea contractelor, mai ales că stadiul fizic de execuţie a lucrărilor, în multe cazuri, nu depăşeşte 50 la sută, iar termenele de finalizare a lucrărilor se apropie. Cei ce locuiesc în acele blocuri sunt nemulțumiți de calitatea lucrărilor făcute până acum, în unele cazuri, de mizeria care se face cu ocazia lucrărilor, de forța de muncă de proastă calitate.
Banii au venit
Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…
Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o primărie continuă să facă afaceri pe banii…