Lucrări importante, la Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara a prezentat o sinteză a lucrărilor executate de constructor la Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, între Ilia şi şoimuş, în luna septembrie. Cele mai importante lucrări s-au făcut la versantul din zona localităţii şoimuş, cunoscut ca ”Dealul liliecilor”. În plus, pe câteva porţiuni din şosea s-a turnat deja asfaltul.

”În luna septembrie, pe şantierul Lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, antreprenorul a făcut câteva lucrări importante, centrul atenţiei fiind în continuare zona versantului de la şoimuş. S-a lucrat la umplutura rampei de acces C2 a pasajului din nodul şoimuş (conexiunea cu autostrada Deva – Orăştie) şi s-au asfaltat, în mare parte, trei dintre cele patru bretele care vor asigura relaţiile de circulaţie în nodul şoimuş. Lucrări ample au fost şi cele de aşternere a stratului de uzură pe sectorul din zona carierei Brănişca. Totodată, au continuat lucrările pentru siguranţa circulaţiei, montarea parapetului de protecţie şi a elementelor de semnalizare rutieră pe drumul judeţean deviat. Pe pasajul din nodul rutier şoimuş s-au montat atât parapetul de protecţie, cât şi panourile fono-absorbante, iar la Centrul de Întreţinere şoimuş au continuat lucrările la finisajele interioare şi s-a montat bazinul pentru rezerva de apă. În zona versantului şoimuş, antreprenorul a demarat execuţia zidului de sprijin din pământ armat şi dinspre staţia de asfalt din zona pasajului de la km 96+365”, au informat reprezentanţii DRDP Timişoara. De altfel, într-o declaraţie recentă, şeful CNAIR, anunţa că lucrările la Lotul 4 al Autostrăzii Deva – Lugoj sunt realizate în proporţie de 90 la sută, urmând ca segmentul de şosea să fie dat în folosinţă până la sfârşitul acestui an.
După o lună întreagă în care au muncit fără întrerupere, între 1 şi 8 octombrie, echipele de muncitori ale antreprenorului se vor afla în repaus. (N.. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

13 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago