Categories: ComunitateFlash

Locurile la clasele pregătitoare sunt aproape completate

Loredana Goangă

Majoritatea şcolilor hunedorene şi-au completat numărul de locuri propuse la clasele pregătitoare din anul şcolar 2014 – 2015. Părinţii care încă nu au depus nici o cerere mai au timp până pe 14 martie, sau pot profita de cea de-a doua sesiune de înscrieri.
La aproape trei săptămâni de când a debutat înscrierea micuţilor în clasele pregătitoare, o bună parte din şcolile din judeţ aproape şi-au completat numărul de locuri, sau chiar l-au depăşit. „Ne-am propus formarea a trei clase pregătitoare, adică 75 de elevi, însă până în momentul de faţă am primit 92 de cereri. Dintre aceştia, 50 de copii aparţin circumscripţiei noastre şcolare. În ceea ce îi priveşte pe restul candidaţilor, în perioada 18-20 martie, se vor pune în aplicare criteriile de selecţie şi vor fi aleşi 25 de copii pentru cea de-a treia clasă”, a declarat Felicia Adăscăliţei, directorul Liceului Teoretic „Sabin Drăgoi” Deva. Pe de altă parte, la Colegiul Naţional „Decebal” Deva, nu a fost atins numărul de 50 de înscrieri. „Am propus formarea a două clase pregătitoare, cu un efectiv de maximum 28 de copii fiecare, iar până în prezent, avem 44 de cereri validate”, a spus Florin Ilieşi, directorul colegiului.
Aceeaşi situaţie este întâlnită şi la Hunedoara, unde conducerea unităţilor şcolare se declară mulţumită de cursul înscrierilor. „Aproape am terminat de completat cele trei clase propuse, având înscrişi un număr de 64 de micuţi. Dacă nu se vor forma clase a câte 25 de elevi, ceea ce nu cred că se va întâmpla având în vedere că urmează şi cea de-a doua sesiune, se va merge pe un număr mediu de şcolari”, a declarat Dorina Tănasă, directorul Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara.
În ceea ce priveşte şcolile din Petroşani, aici, lucrurile sunt împărţite. Potrivit lui Robert Humel, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din municipiu, aici a fost propusă formarea a trei clase pregătitoare de limba română, fiind înscrişi deja 69 de copii şi una de limba maghiară, având până acum 11 micuţi. La polul opus se află Şcoala Gimnazială Nr. 2 – Petroşani, unde a fost propusă o singură clasă cu 25 de elevi, iar până în prezent au fost înscrişi numai şapte copii. „Suntem obişnuiţi cu această situaţie, foarte mulţi părinţi venind să îşi înscrie copiii la şcoală abia după 1 septembrie, însă încet, încet, vom reuşi să formăm o clasă, care poate funcţiona cu minim 12 elevi”, ne-a spus Gabriela Rus, directorul adjunct al unităţii de învăţământ.
La nivelul întregului judeţ, au fost propuse 160 de clase, cu un număr total de aproximativ 3.900 de locuri. Prima etapă de înscrieri se va încheia pe 14 martie, iar cea de-a doua va avea loc începând cu data de 25 martie, până pe 4 aprilie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

2 zile ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

2 zile ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

2 zile ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

4 zile ago