Locurile de joacă pentru copii din Deva vor avea biosfere

Întrebare:
Municipalitatea a decis să instaleze câte o biosferă în toate locurile de joacă pentru copii din oraş, astfel încât acestea să nu mai fie vandalizate de către cei rău-intenţionaţi, însă costurile pentru achiziţionarea lor sunt destul de ridicate. Ce părere aveţi despre această iniţiativă, este benefică sau nu pentru  oraşul nostru?

1. Răzvan Burza, 39 ani, muncitor construcţii, Câmpuri Surduc
Eu… am o părere foarte bună despre asta, este o investiţie bună pentru oraş, mai ales că este vorba despre protecţia locurilor pentru copii. Să pună în fiecare parc, ca să nu se întâmple nenorociri.

2. Gabriela Dăbucean, 31 ani, casnică, Deva
Ar fi o idee foarte bună, sunt de acord cu asta. Ştiu că un părculeţ este deja distrus şi de asta nu mi se pare rea intenţia celor de la primărie.

3. Răzvan Moroşan, 25 ani, şomer, Deva-Lugoj
Îi bine că vor să supravegheze locurile de joacă, pentru că este vorba despre spaţii pentru copii şi nu ar trebui să se deterioreze. Dar în alte locuri să nu pună biosfere, numai acolo.

4. Dragoş Oprişanu, 27 ani, liber profesionist, Deva
Cred că merită să facă aşa ceva, decât să se apuce să asfalteze nu ştiu ce străzi, mai bine fac asta. Oricum, tot ce asfaltează se strică imediat, aşa că mai bine investesc în locurile de joacă.

5. Paula Josan, 33 ani, profesoară, Deva
Şi când au făcut locurile de joacă, cred că au băgat destui bani, ce mai contează dacă mai strică şi acum cu sistemele astea de supraveghere? Este un părculeţ la intersecţia Kogălniceanu cu Zarandului unde au stricat aproape tot ce era acolo, aveam carusel, un telescop, dar au fost refăcute. Mi se pare o idee bună, îi păcat să bagi atâţia bani în ele şi apoi să vină cineva să le distrugă.

Explicaţie:
biosferă – totalitatea fiinţelor şi a plantelor care trăiesc pe pământ, în apă şi în partea inferioară a atmosferei. (conform DEX)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ce magari sunteti, voi cei care ati luat interviurile. Nu asta era intrebarea... intrebarea era ce parere avem de instalarea unor sisteme de supraveghere foarte scumpe in parcuri. Si in plus nu aveati niciun drept sa publicati pozele celor cu care ati discutat
    Aveti acordul lor pentru asa ceva??? Sigur nu. Ar trebui sa fiti dati in judecata pentru incalcarea drepturilor, pentru bataia de joc la care ne-ati supus. Sa va fie rusineeeeee

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

8 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

8 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

8 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

8 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

8 ore ago