Categories: Comunitate

Locuitorii din Dobra s-au împăcat cu decizia CNADR

Magdalena Şerban

Deşi se aleg doar cu 0,30 de euro pe metrul pătrat, locuitorii din Dobra, care au în proprietate terenuri afectate de construcţia autostrăzii Lugoj-Deva, au analizat situaţia la rece şi au ajuns la concluzia că decât să-şi piardă banii, timpul şi bătrâneţea prin tribunale, mai bine acceptă cât le oferă CNADR-ul şi nu se războiesc astfel cu statul român. Numai că taman acelaşi stat român a oferit, în alte cazuri, 7 euro pe metrul patrat. Unii cred însă că acest lucru mai ţine şi de norocul fiecăruia.
„De autostradă va fi afectat doar un colţ al comunei noastre, în total, 74 de parcele. Primăria are 34 de poziţii (canale, drumuri de servitute, terenuri neagricole în mare parte etc.). Proprietarii au suprafeţe destul de mici, adică între 1.000 de metri pătraţi şi 8.000 de metri pătraţi, dar afectate propriu-zis sunt doar fâşii din respectivele suprafeţe deţinute. De curând, oamenii au fost pe la primărie şi s-au consultat şi între ei, ajungând la concluzia că decât să plătească avocaţi şi experţi, existând riscul să nu se aleagă cu nimic în plus, mai bine acceptă cât li s-a oferit pentru pământ. E vorba de vreo 30 de proprietari, deci, nu sunt foarte mulţi, ca în alte comune vecine precum Gurasada, de exemplu. Oricum, unii s-au chinuit să-şi vândă de ceva timp acele terenuri, dar nu au reuşit. Unele sunt şi inundabile, aflându-se lângă Mureş. Sunt şi câţiva cărora le era greu să se deplaseze până la ele, fiind mai în vârstă. Alţii nu le-au lucrat niciodată. Aşa că s-au împăcat cu gândul că trebuie să le dea, mai ales că nu poate fi vorba de mari valori în aceste cazuri”, a spus Ovidiu Pădurean (medalion), primarul comunei Dobra. De menţionat că tronsonul Lugoj-Deva al autostrăzii va trece în judeţul nostru pe teritoriul localităţilor  Lăpugiu de Jos, Dobra, Gurasada, Ilia, Brănişca şi Şoimuş.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

2 zile ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

2 zile ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

3 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

3 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

3 zile ago