Locuinte ANL pentru tinerii brãdeni

Sorina Popa

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a afirmat recent că au fost diminuate fondurile alocate de la buget, ce erau destinate construcţiei de locuinţe pentru tineri, prin ANL.

Asta înseamnă, susţine ministrul, că în 2010 vor fi finalizate doar 1.400 de locuinţe, faţă de 7.000 de unităţi, cât îşi propusese Ministerul Dezvoltării la începutul anului. „Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) nu a suspendat programul de construcţie a locuinţelor pentru tineri prin ANL şi nici pe cel de reabilitare termică a imobilelor. În urma reducerii bugetului ministerului cu 10 la sută, şi bugetele alocate acestor programe au fost reduse“, se arată într-un comunicat al MDRT.

Construit de la fundaţie
Cu toate acestea, la Brad, primarul Florin Cazacu se poate considera norocos, după ce, recent, a reuşit să finalizeze construcţia unui imobil ANL, cu 50 de locuinţe.
„Acest bloc ANL este primul construit de la fundaţie, adică nu renovat, în municipiul nostru, de 20 de ani încoace. Investiţia a costat aproximativ 10 milioane de lei. Blocul are 42 de garsoniere şi opt apartamente cu două camere şi sper că tinerii din localitate o să aprecieze construcţia”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului.
În Brad, numărul cererilor de locuinţe se ridică la aproape 200.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

21 de ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

21 de ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

21 de ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

21 de ore ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

21 de ore ago

Amendat că a aruncat deșeurile în Parcul Natural Lunca Mureșului

În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această pe­rioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…

21 de ore ago