Locuinţa familiei

Doris Visirin, avocat

Legea română, respectiv Codul Civil, conţine prevederi speciale şi în ceea ce priveşte „locuinţa familiei“, definită ca locuinţa comună a soţilor sau locuinţa soţului la care se află copiii.
Oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciară a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului, pentru a se asigura opozabilitatea faţă de terţi a acestei situaţii.
Locuinţa familiei este stabilită de soţi de comun acord şi nu se confundă cu domiciliul comun al soţilor, iar dacă aceştia au mai multe imobile în proprietate, doar unul dintre ele intră sub regimul de protecţie stabilit de prevederile legale referitoare la locuinţa familiei.
Regulile de protecţie specială prevăzute de lege privesc limitarea legală a drepturilor unuia dintre soţi de a dispune cu privire la locuinţa familiei fără consimţământul scris al celuilalt soţ, chiar dacă este proprietar exclusiv. În situaţia în care unul dintre soţi refuză să îşi dea consimţământul scris la încheierea actului, fără nici un motiv legitim, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă să autorizeze încheierea actului.
În acelaşi timp, soţul care nu a consimţit la încheierea actului poate cere anularea lui, în termen de un an de la data de la care a luat cunoştinţă de acesta, însă, în lipsa notării în cartea funciară a destinaţiei de locuinţă familială, soţul care nu şi-a dat consimţământul nu poate cere decât daune interese de la celălalt soţ, nu şi anularea actului încheiat.
Acelaşi regim juridic este instituit şi asupra bunurilor ce mobilează sau decorează locuinţa familiei, de care nu poate dispune unul dintre soţi fără consimţământul scris al celuilalt soţ.
În situaţia în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare dintre soţi are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titular al contractului de închiriere. La desfacerea căsătoriei, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinându-se seama de criterii cum ar fi interesul superior al copiilor minori, culpa în desfacerea căsătoriei, posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.
Se asigură în acest fel o protecţie firească a vieţii de familie, protecţie necesară dacă e să ne gândim la numeroasele situaţii conflictuale care apar, din păcate, în acest domeniu, odată cu deteriorarea relaţiilor conjugale, încercându-se ocrotirea soţului mai dezavantajat şi a minorilor.