După 16 ani, situaţia s-a schimbat în rău. Multiplele reforme ale educaţiei au scăzut atât de mult nivelul de instrucţie în întreaga ţară, încât masa celor ce pot fi uşor manipulaţi este în continuă creştere. Mergând pe linia minimei rezistenţe, partidele au ales mereu şi mereu să le arate celor care gândesc că se poate şi fără ei, că va exista mereu şi mereu un electorat pentru care principiile şi democraţia sunt noţiuni inexistente, golite de sens, şi pentru care punga cu făină, ulei şi zahăr este argumentul suprem în favoarea unui partid sau altul. De ce să imaginezi complicate strategii de imagine, să pledezi în favoarea unor valori care să ne apropie de restul Europei, când se poate ajunge la putere fiind preferatul celor pentru care nu prea contează prestigiul României, decât sub forma sa prostesc-naţionalistă?
Ofensiva în direcţia menţionată va fi lansată din nou. Modelul a reieşit clar în Moldova. Nu va conta calitatea celor care aleg – ei au un vot, aşa cum au şi cei care nu sunt victimele pungii cu ulei, zahăr şi făină. Cei care speră, de 20 de ani, că România va reuşi să atingă standarde democratice asemănătoare celor ale ţărilor vestice.
În acest moment, nu cred că România mai are o şansă reală. În 1750, Şcoala ardeleană a remarcat că nu este suficient ca românii să fie majoritari pentru a avea drepturi egale cu cele ale „naţiunilor dominante”. Era necesară ridicarea unor elite – prin educaţie. Abia apoi majoritarii au reuşit să se impună în faţa celor mai puţini, dar mai educaţi. Acum, refacem drumul, dar invers. Cred că periferia Europei va fi întotdeauna a noastră.
Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor (A.G.E.A.) Consiliul de Administrație al Farmaceutica REMEDIA S.A. (Societatea)…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
View Comments
Asa-i!
Sa nu crezi ca in 2012 ,votam USL ,daca votam USL il votam pe MIRCEA MOLOT, eu am sa votez cu partidul poporului nu cu hotul de MOLOT ,care mai vrea sa fure 4 ani
Pt. gaby - voteaza cu cine vrei, cu Partidul Poporului e excelent, tot suntem in tomberon.
Nu se compara Dan Diaconescu ,cu seful tau de la PNL ,cel mai mare chiulangiu Crin Antonescu ,care il loc sa mearga la senat ,chiuleste pentru a juca poker ,dar ce poti sa astepti de la un repetent, iar Molot este un turnator ordinar la securitate, care sa imbogatit ,cate vile case si pensiune are ,ca tot esti angajatul lui sandule ,asa ca votez cu Dan Diaconescu
JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT
Doamne ce naiv am trait atitia ani! Am crezut intotdeauna ca celebra caruta s-a rasturnat numai la Caracal,dupa cum se zice !!!Acum imi dau seama c-a facut turul tarii din accident in accident.
Bravo IOANe! E de ajuns sa faci o tura pe forumuri ca sa vezi nivelu'. Votati fratilor cu cine doriti, de aia e democratie. Meritocratie inca nu e.